Amanda Anisimova și-a luat revanșa, a învins-o pe Swiatek și s-a calificat în semifinale la US Open! Din 2002 n-am mai asistat la așa ceva

Amanda Anisimova a reușit să-și ia revanșa cu Iga Swiatek și s-o învingă pe poloneză pentru a se califica în premieră în semifinale la US Open. Americanca a obținut o performanță uluitoare, nemaiîntâlnită în tenisul american de peste două decenii.

Ekaterina Alexandrova - Iga Swiatek - US Open Rezumat

Sursa video: Eurosport

Amanda Anisimova, finalista de la Wimbledon și favorita numărul 8 la US Open, s-a calificat în prima ei semifinală la Flushing Meadows după ce a învins-o în minimum de seturi pe campioana din 2022, Iga Swiatek, cu scorul de 6-4, 6-3, la capătul unui meci care a durat o oră și 38 de minute de joc.
Betano, US Open 2025

Betano, US Open 2025

Credit imagine: Eurosport

Toată emoția de la US Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Amanda Anisimova s-a calificat pentru prima dată în semifinalele turneului de la New York. Victoria are o încărcătură aparte: în urmă cu mai puțin de două luni, cele două s-au întâlnit în finala de la Wimbledon, unde poloneza s-a impus categoric cu 6-0, 6-0. De data aceasta, Anisimova a reușit revanșa perfectă, chiar în fața propriului public.
CITEȘTE ȘI:

Amanda Anisimova, jucătoarea zilei la US Open! Americanca și-a luat revanșa cu Iga Swiatek

Pentru Anisimova este a treia semifinală de Grand Slam, fiecare obținută pe o suprafață diferită, un detaliu care subliniază versatilitatea și maturitatea ei competițională. Totodată, performanța de la US Open marchează a doua semifinală consecutivă într-un turneu major și al șaselea succes al sezonului împotriva unei jucătoare din Top 10 WTA.
Americanca devine astfel prima jucătoare din SUA, din 2002, după surorile Williams, care atinge semifinalele pe toate cele trei tipuri de suprafețe la turneele de Grand Slam. În plus, la 23 de ani și 358 de zile, este și cea mai tânără sportivă care reușește să învingă numărul 1 și numărul 2 mondial la turnee majore în același sezon, după performanța Svetlanei Kuznetsova din 2009.
"Să joc aici este incredibil. Am simțit că trăiesc visul vieții mele. Când am ajuns la New York, mi-am spus doar să trec de primul tur. A fost o călătorie extraordinară și să revin după Wimbledon în felul acesta este cu adevărat special pentru mine. Azi am demonstrat că pot reuși", a declarat Anisimova, emoționată, după victoria istorică.
Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, se joacă în perioada 24 august - 7 septembrie și e transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo