Anisimova, atitudine radical opusă față de Swiatek, înainte de victoria fabuloasă de la US Open

Amanda Anisimova s-a calificat pentru prima dată în carieră în semifinalele de la US Open, după ce a învins-o în două seturi pe Iga Swiatek, luându-și astfel revanșa pentru eșecul drastic suferit în finala de la Wimbledon. Dacă poloneza s-a plâns că programul oficial nu are niciun sens, pentru că meciurile de băieți durează, americanca a dezvăluit că a așteptat foarte relaxată startul partidei.

Amanda Anisimova - Beatriz Haddad Maia - US Open Rezumat

Sursa video: Eurosport

Amanda Anisimova a pierdut cu 0-6, 0-6 în fața Igăi Swiatek finala de la Wimbledon din acest an, iar americanca a avut șansa revanșei poate mai repede decât se aștepta, la US Open. Cele două jucătoare s-au înfruntat miercuri seara în sferturile de finală, iar favorita gazdelor a făcut un meci uriaș și s-a impus în minimum de seturi, scor 6-4, 6-3.
Casa Pariurilor US Open 2025

Casa Pariurilor US Open 2025

Credit imagine: Eurosport

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Anisimova și Swiatek au avut mult de așteptat până să intre pe teren, deoarece meciul dintre Alex De Minaur și Felix Auger Aliassime a durat aproape 4 ore și jumătate. La conferința de presă de după eliminare, Swiatek a spus că programul oficial anunțat de organizatori nu are niciun sens (în program era trecut că meciul Anisimova - Swiatek nu va începe mai devreme de ora 20:00, deci jucătoarele trebuiau să fie gata de joc la ora respectivă, însă duelul lor a început după ora 22:00). Iga nu a dat vina pe eșec pe acest lucru, însă a dat de înțeles că așteptarea a fost foarte grea și i-a fost greu să rămână concentrată.

Amanda Anisimova a pregătit meciul cu Swiatek de la US Open într-un mod total neobișnuit pentru ea

În schimb, Anisimova a avut o atitudine diametral opusă, dezvăluind că s-a înarmat cu multă răbdare și chiar a urmărit meciul băieților. Americanca a menționat și că a pregătit duelul cu Swiatek într-un mod total diferit față de alte partide.
"M-am trezit la 7 dimineața. Ceva ce nu fac niciodată pentru că nu sunt o persoană matinală. Îmi place să dorm și să stau în pat. A fost greu să mă trezesc atât de devreme. Am venit devreme și m-am antrenat. M-am uitat la tot meciul dintre Felix și Alex. Am făcut niște exerciții la sală și am rămas concentrată. Știam că se va vorbi mult despre meciul nostru, dar am încercat să blochez tot ce venea din exterior. Am anumite tactici de concentrare și am rămas foarte concentrată.", a spus Anisimova, citată de puntodebreak.com.
Întrebată cum a reușit să treacă peste eșecul drastic suferit în finala de la Wimbledon și să abordeze meciul cu Iga de la Flushing Meadows cu atât de multă încredere, a 9-a jucătoare a lumii a explicat că nu i-a fost teamă de nimic și asta a fost cheia evoluției sale de excepție. Americana a dezvăluit că a revăzut finala de la All England Club chiar în seara de dinaintea partidei cu Swiatek și a învățat multe lucruri din acel eșec, care i-au fost de folos în confruntarea de ieri.
"Cred că am trecut peste acea înfrângere foarte repede. Am plâns cam o jumătate de oră, până când am vorbit cu cineva la telefon și am început să râd. Poate acum câțiva ani nu aș fi fost în stare să fac asta. Era ceva ce nu mai trăisem niciodată în viața mea. Nu pierdusem niciodată cu 6-0 6-0. Faptul că am făcut-o într-o finală de Grand Slam mi-a oferit multă experiență. Sunt mândră de mine. Le-am arătat oamenilor că dacă ai o mentalitate pozitivă sau dacă muncești din greu, poți obține un rezultat bun. Sunt foarte fericită.
Am învățat și asta în timpul acestui turneu: să nu abordez niciun meci cu frică. Când am început turneul, am simțit puțină frică în interior, iar asta m-a ținut puțin departe de nivelul meu. Pe măsură ce am progresat, mi-am spus că nu pot intra într-un meci cu frică. Nu era negociabil. Dacă voiam să câștig, trebuia să fiu curajoasă. Astăzi am ieșit pe teren fără nicio frică. Dacă vă uitați la meci, veți vedea că m-am mișcat tot timpul, lucru pe care nu-l fac niciodată.
M-am simțit foarte prost după finala de la Wimbledon, mai ales pentru oamenii care au venit să vadă meciul. Totul s-a întâmplat atât de repede. Știu cât au plătit să vadă finala și asta m-a făcut să mă simt vinovată. La asta m-am gândit cel mai mult. Dar acesta este tenisul. Trăim visul vieții noastre. Sunt într-o poziție bună. Sunt fericită în fiecare zi. Acum câțiva ani, am trecut prin multe rahaturi. Ce s-a întâmplat în acea după-amiază a fost doar un meci de tenis. Așa am privit lucrurile. Îmi pot oferi mai multe oportunități dacă lucrez la asta în continuare. Aceasta este mentalitatea pe care o mențin.
Am urmărit acel meci aseară (n.r râde). Ca să văd ce pot face ca să evit ce s-a întâmplat sau să văd ce am greșit. M-am simțit foarte lentă. Suntem oameni și uneori ne blocăm. De asemenea, am fost foarte obosit după tot acel turneu. Am lucrat la fizicul meu în ultimele săptămâni pentru a-l îmbunătăți. A fost o combinație de factori. În cele din urmă, am câștigat experiență și asta mă va face să mă perfecționez.", a menționat americanca.
Cu moralul la cote ridicate după victoria cu Swiatek, Anisimova este convinsă că poate merge până la capăt: "Anul acesta am ajuns cel mai departe în viața mea la US Open. Această victorie este cea mai semnificativă din viața mea. Știu că pot juca la cel mai înalt nivel și că pot învinge pe oricine din Top 10 și mi-am dovedit valoarea. Sunt încântată să ajung atât de departe în acest turneu.".
Pentru un loc în marea finală de la Flushing Meadows, Amanda Anisimova va trebui să treacă de Naomi Osaka. În ultimul sfert de finală, campioana din 2018 și 2020 a învins-o pe Karolina Muchova, scor 6-4, 7-6. Anisimova și Osaka s-au mai întâlnit doar de două ori până în prezent, tot la turnee de Grand Slam, iar americanca s-a impus de fiecare dată: 2-1 la Australian Open în 2022 și 2-0 la Roland Garros, în același sezon.
Meciul dintre Anisimova și Osaka va începe în jurul orei 04:00, după terminarea confruntării dintre Sabalenka și Pegula.
Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, se joacă în perioada 24 august - 7 septembrie și e transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo