Cea mai tare poveste: tânăra care acum 5 ani a jucat-o pe Serena Williams la vârsta de 12 ani va debuta la US Open

Eurosport on Google

Thea Frodin, puștoaica de 17 ani din SUA, va debuta mâine la un Grand Slam, US Open 2026. Adolescenta a jucat în urmă cu 5 ani rolul Serenei Williams, în filmul "King Richard", care a urmărit traiectoria tatălui celor două surori care au dominat tenisul feminin în anii 2000.

Thea Frodin

Credit imagine: Getty Images

Thea Frodin calcă pe urmele Serenei Williams, mulți specialiști comparând calitățile adolescentei de 17 ani cu cele ale sportivei care e considerată de mulți specialiști drept "cea mai bună tenismenă din istorie". Sportiva din SUA va juca în premieră la US Open, primul turneu major al carierei, dar numele ei nu e deloc necunoscut publicului larg.
Ea a jucat chiar rolul Serenei, sub luminile Hollywood-ului, în pelicula "King Richard". Thea a întruchipat-o în film pe Serena la vârsta de 12 ani, iar acum va păși pentru prima oară în calitate de jucătoare pe terenul unde legendara jucătoare de culoare a câștigat 6 titluri. Ceea ce face povestea și mai interesantă e că Serena va fi și ea în turneu, în ciuda celor 44 de ani avuți (ea va evolua doar la dublu).
Dacă Serena a accesat un wildcard grație amprentei uriașe lăsate în tenis, tânăra de 17 ani și-a asigurat o invitație din partea organizatorilor după ce a câștigat Campionatele Naționale USTA Billie Jean King Girls din San Diego, învingând-o pe Janae Preston cu 6-1, 6-0, în finală. Ea ajunge la New York din postura de ocupantă a locului 580 WTA, dar clasamentul ei spune doar o parte a poveștii. Thea a avut o ascensiune rapidă în clasamentul WTA, urcând deja peste 400 de locuri. Ea a ajuns în semifinalele junioarelor la Australian Open și s-a testat deja împotriva unor profesioniste consacrate, reușind inclusiv să o învingă pe Viktorija Golubic, un nume consacrat, la Miami.

Serena Williams, o "inspirație" pentru Thea Frodin

Legătura lui Frodin cu Serena a început cu mult înainte ca ea să își imagineze că ar putea împărți în cele din urmă un turneu de Grand Slam cu legendara tenismenă. A petrecut aproximativ șase luni filmând la "King Richard" și ajutând la recrearea scenelor de tenis ale tinerei Serena, într-o producție în care rolul lui Richard a fost jucat de celebrul Will Smith. Ani mai târziu, ea încă vorbea despre acea experiență la superlativ, exprimându-și admirația pentru Serena.
Într-un interviu acordat CBS News în 2023, Thea a descris-o pe Serena ca fiind "uimitoare" și "o sursă de inspirație", adăugând că admiră "felul în care se prezintă pe teren și spiritul ei de luptă".
Îmi amintesc pur și simplu că a fost o experiență extraordinară. Să pot juca tenis și să fiu filmată, două combinații grozave. M-am distrat cu adevărat de minune la acel film. Am avut ocazia să fiu alături de niște actori foarte tari și a fost super distractiv | Thea Frodin, pentru WTA, despre rolul din "King Richard".
Acum, Frodin are ocazia să arate lumii întregi spiritul de luptă "împrumutat" de la Serena, dar misiunea e una foarte dificilă. Ea o va înfrunta pe Elena Rybakina, cap de serie numărul 2, în runda de deschidere de la US Open. Kazaha vine la New York pentru a o detrona pe Sabalenka din fotoliul de lider WTA, astfel că șansele Theaei sunt, probabil, limitate.
În ceea ce o privește pe Serena Williams, ea nu va evolua la Flushing Meadows la simplu, dar a jucat deja la dublu și va evolua la US Open și în proba de dublu mixt, alături de sora ei, Venus.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 30 august - 13 septembrie.

Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo