Elena Rybakina e noul lider WTA! Kazaha, în semifinale la US Open, după o revenire de clasă cu Zheng
De Nicu Savin
Actualizat 09/09/2026 la 21:06 GMT+3
Elena Rybakina s-a calificat în semifinale la US Open, după ce a învins-o în 3 seturi pe Qinwen Zheng, scor 3-6, 6-1, 6-4. În urma acestui succes, kazaha e sigură că de lunea viitoare va fi noul lider WTA, detronând-o pe Aryna Sabalenka, cea care a ocupat locul 1 în lume din octombrie 2024 încoace. Pentru un loc în finala de la New York, Rybakina se va duela cu Coco Gauff sau Mirra Andreeva.
Elena Rybakina, qui nel match contro Qinwen Zheng - US Open 2026
Credit imagine: Getty Images
Elena Rybakina a suferit o accidentare destul de urâtă la Cincinnati și s-a retras din duelul cu Iga Swiatek din sferturi, sperând să se refacă la timp pentru US Open. Din fericire pentru ea, pauza pe care a luat-o i-a priit și a ajuns la Flushing Meadows într-o formă fizică decentă, arătând foarte bine în primele runde. Încă de dinaintea competiției, kazaha știa că trebuie să ajungă în semifinale pentru a fi sigură că va urca în premieră pe locul 1 WTA și a reușit să-și îndeplinească acest obiectiv.

Casa Pariurilor.
Credit imagine: Eurosport
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
După ce a defilat în primele 4 runde, necedând set în duelurile cu Thea Frodin, Jessica Bouzas Maneiro, Yuliia Starodubtseva și Naomi Osaka, Rybakina a scos-o la capăt și în primul meci în care a fost cu adevărat pusă cu adevărat la încercare. În sferturi, ea s-a duelat cu Qinwen Zheng, care avea un moral excepțional, după ce le-a eliminat pe rând pe Madison Keys și Iga Swiatek, câștigând în ambele dispute câte un set după ce a fost condusă cu 0-5 (decisivul cu Keys și primul set al duelului cu Swiatek).
Elena Rybakina e în semifinale la US Open, după o revenire superbă cu Qinwen Zheng! Kazaha, sigură de locul 1 WTA după Flushing Meadows
Meciul a început cu cele două jucătoare excelând la serviciu și s-a mers cap la cap până la 3-3. După ce a trecut din nou în față, chinezoaica a reușit break-ul în game-ul 8, iar apoi și-a adjudecat primul set în urma unui game maraton, în care a salvat 5 mingi de break ale adversarei.
Rybakina a trecut repede peste pierderea primului set și l-a început furibund pe cel de-al doilea, desprinzându-se repede la 3-0. Zheng a ajuns și ea pe tabelă, dar kazaha a câștigat apoi alte 3 game-uri la rând și a împins disputa în decisiv.
În actul al 3-lea dramatismul a atins cote maxime. Rybakina a fost prima care a avut șansa de a câștiga contra serviciului, în game-ul 5, dar Zheng a rezistat. Ulterior, asiatica a irosit o șansă uriașă pe serviciul Elenei și în loc de 5-3 s-a făcut 4-4.
În game-ul următor, Rybakina și-a procurat 3 mingi de break legate, dar Zheng le-a salvat pe toate. Kazaha și-a mai procurat apoi o minge de break, iar de această dată nu a mai trebuit să facă nimic pentru a câștiga game-ul, pentru că adversara a comis dublă greșeală. Rybakina a servit impecabil în game-ul următor și s-a impus cu scorul final de 3-6, 6-1, 6-4, după două ore și 14 minute de joc.
Așadar, Elena Rybakina s-a calificat pentru prima dată în carieră în semifinalele US Open și, indiferent ce va face în continuare, începând de luni va fi noul lider WTA, o performanță pe care o bifează în premieră. Kazaha o detronează pe Aryna Sabalenka după aproape doi ani și devine a 30-a jucătoare din Era Open care ajunge pe locul 1 în clasamentul mondial.
Rybakina este a doua cea mai în vârstă jucătoare din istorie care ajunge în premieră pe locul 1 WTA, după Angelique Kerber.
Faptul că a devenit lider WTA nu o va face pe Elena Rybakina să-și piardă concentrarea, marele său obiectiv fiind cucerirea trofeului la Flushing Meadows. Pentru un loc în marea finală, Rybakina se va duela cu învingătoarea partidei Coco Gauff - Mirra Andreeva, care vor fi față în față în ultimul sfert de finală. Pe cealaltă jumătate de tablou, în careul de ași se vor confrunta Aryna Sabalenka și Mirra Andreeva.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 30 august - 13 septembrie.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2770.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2236.png)
6
1
4
3
6
6
Promo
Promo