Ora de start a partidei Gabriela Ruse - Jessica Pegula de la US Open! Onoare uriașă pentru româncă
De Nicu Savin
Publicat 29/08/2026 la 08:51 GMT+3
Organizatorii de la US Open au anunțat programul primei zile de concurs de la US Open, iar partida Gabriela Ruse - Jessica Pegula va fi prima care se va juca pe arena Arthur Ashe, cea mai mare din complexul de la Flushing Meadows, la această ediție. Duelul în care americanca e favorită clară va începe duminică, de la ora 19:00 a României. Novak Djokovic va debuta și el tot duminică.
US Open se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 30 august - 13 septembrie
Sursa video: Eurosport
Competițiile de simplu de la US Open 2026 vor începe duminică, iar organizatorii au anunțat programul complet al primei zile de concurs. România are doar două reprezentante pe tabloul principal, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse. Ambele au fost repartizate pe jumătatea superioară de tablou, unde principala favorită este Aryna Sabalenka, liderul WTA.

Casa Pariurilor US Open 2026
Credit imagine: Eurosport
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Vineri, organizatorii au anunțat că meciurile de pe acea secțiune se vor disputa duminică și luni, iar azi dimineață au dezvăluit programul complet al primei zile de concurs. Gabriela Ruse va intra foarte repede în focul competiției și va avea o onoare uriașă. Ea o va înfrunta pe Jessica Pegula în primul meci care se va disputa pe arena Arthur Ashe la actuala ediție. Confruntarea va începe duminică, de la ora 19:00 a României.
Gabriela Ruse - Jessica Pegula se joacă duminică la US Open, pe arena Arthur Ashe
Ruse și Pegula nu s-au mai întâlnit niciodată până acum în circuitul WTA, dar e clar că sportiva noastră pornește cu șansa a doua. Gabi este la a 6-a prezență pe tabloul principal de la US Open, cea mai bună performanță a sa fiind atinsă în 2024, când a început din calificări și a ajuns până în turul 3, unde a pierdut dramatic în fața Paulei Badosa, în tie-break-ul din decisiv. Anul trecut, Ruse a fost învinsă în turul 1 de Daria Kasatkina.
De partea cealaltă, Jessica Pegula are un palmares mult mai impresionant la Grand Slam-ul de casă. Americanca va juca pentru a 10-a oară pe tabloul principal la Flushing Meadows, acolo unde a ajuns până în finală în urmă cu doi ani, fiind învinsă de Aryna Sabalenka. Favorită 3 la actuala ediție, Pegula a pierdut și anul trecut în fața liderului WTA, în semifinale.
După meciul dintre Gabriela Ruse și Jessica Pegula, pe Arthur Ashe se va disputa partida Daniil Medvedev - Hugo Gaston. În sesiunea de seară va intra pe cel mai mare stadion de tenis din lume și Novak Djokovic, care va da piept cu argentinianul Mariano Navone. Sârbul visează să cucerească titlul de Grand Slam cu numărul 25 la New York, dar misiunea sa va fi una foarte dificilă. Pe lângă faptul că nu a arătat o formă prea bună în ultima vreme, Nole are și un traseu foarte dificil, fiind pe aceeași jumătate de tablou cu Carlos Alcaraz, ceea ce înseamnă că l-ar putea înfrunta pe iberic în semifinale.
Ultimul meci al primei zile pe Arthur Ashe va fi cel dintre americancele Venus Williams și Sofia Kenin. Jasmine Paolini, Tommy Paul, Elina Svitolina, Marta Kostyuk, Jiri Lehecka, Emma Navarro sau Barbora Krejcikova sunt alte nume de rezonanță care vor juca duminică seara și luni dimineața la Flushing Meadows.
Programul primei zile de la US Open pe Arthur Ashe
- Jessica Pegula - Gabriela Ruse (ora 19:00)
- Daniil Medvedev - Hugo Gaston (aproximativ ora 21:00)
- Novak Djokovic - Mariano Navone (ora 02:00)
- Venus Williams - Sofia Kenin (aproximativ ora 04:30)
Programul primei zile de la US Open pe Louis Armstrong
- Jasmine Paolini - Veronika Erjavec (ora 18:00)
- Tommy Paul - Chak Lam Coleman Wong (aproximativ ora 20:00)
- Elina Svitolina - Solana Sierra (ora 02:00)
- Alxander Bublik - Jeffrey John Wolf (aproximativ ora 04:00)
Programul primei zile de la US Open pe Grand Stand
- Jiri Lehecka - Pablo Carreno Busta (ora 18:00)
- Marta Kostyuk - Storm Hunter
- Miomir Kecmanovic - Denis Shapovalov
- Emma Navarro - Lois Boisson
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 30 august - 13 septembrie.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2209.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
6
6
3
2
Promo
Promo