Sorana Cîrstea face cel mai bun sezon al carierei în turneele de Grand Slam! La câte victorii a ajuns românca

Eurosport on Google

Era deja evident că Sorana Cîrstea face cel mai bun sezon al carierei per total, iar grație succeselor de la US Open reușește și cel mai bun an în turneele de Grand Slam. Românca are 10 victorii în cadrul acestor competiții, bornă pe care nu o atinsese niciodată în trecut.

Așa s-a calificat Sorana Cîrstea în optimile de finală de la US Open: victorie cu Jasmine Paolini

Sursa video: Eurosport

Sorana Cîrstea continuă să impresioneze în 2026. Sportiva din România s-a calificat în optimi la US Open, reușind să o învingă pe Jasmine Paolini în minimum de seturi, scor 6-3, 6-3. Pe româncă o așteaptă un duel cu Jessica Pegula, aflată pe locul trei în ierarhia mondială și cea care a câștigat dramatic meciul cu reprezentanta noastră la Cincinnati.
Casa Pariurilor, US Open 2026

Casa Pariurilor, US Open 2026

Credit imagine: Eurosport

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
În acest moment, Sorana Cîrstea ocupă locul 15 în clasamentul mondial live și poziția 11 în WTA Race. Este evident că românca face cel mai bun sezon al carierei, lucru evidențiat și de o statistică interesantă. În 2026, "Sori" a câștigat 10 meciuri la turneele de Grand Slam, bornă pe care nu reușise să o atingă niciodată. În plus, pentru prima dată, ea ajunge cel puțin în optimi la două astfel de competiții în același an.

Sorana Cîrstea, cel mai bun sezon al carierei în turneele de Grand Slam

La Australian Open, Sorana Cîrstea trecea de Eva Lys în trei seturi, scor 3-6, 6-4, 6-3, înainte să fie învinsă în meciul cu cântec împotriva niponei Naomi Osaka, cu 3-6, 6-4, 2-6. A urmat Roland Garros, unde "Sori", pentru a 3-a oară în carieră, a avansat în sferturi la un Grand Slam. Ea a câștigat partidele împotriva Kseniei Efremova, Evei Lys, Solanei Sierra și chinezoaicei Xiyu Wang, fiind ulterior învinsă de Mirra Andreeva.
A 6-a victorie la un Grand Slam în 2026 a venit la Wimbledon. Acolo, Sorana Cîrstea a câștigat în două seturi meciul contra Sarei Bejlek, scor 6-1, 7-6 (6). Ulterior, reprezentanta noastră a eliminat-o pe Kimberly Birrell, cu 6-3, 6-4, fiind învinsă dramatic în turul al 3-lea de Linda Noskova, care, la fel ca Mirra Andreeva la Roland Garros, a câștigat competiția după ce a trecut de româncă.
Astfel, Sorana Cîrstea ajungea la US Open cu șapte victorii înregistrate în 2026 la turneele majore și avea nevoie de un singur succes pentru a-și egala cel mai mare număr de partide câștigate într-un sezon (2009 și 2021). Rând pe rând, sportiva noastră le-a eliminat pe Julia Grabher, Diane Parry și Jasmine Paolini, astfel că ajunge la 10 succese, iar speranța este că numărătoarea va continua.
Numărul victoriilor obținute de Sorana Cîrstea în turneele de Grand Slam
  • 2008 - 3.
  • 2009 - 8.
  • 2010 - 1.
  • 2011 - 3.
  • 2012 - 5.
  • 2013 - 6.
  • 2014 - 3.
  • 2015 - 0.
  • 2016 - 0.
  • 2017 - 7.
  • 2018 - 3.
  • 2019 - 3.
  • 2020 - 3.
  • 2021 - 8.
  • 2022 - 6.
  • 2023 - 6.
  • 2024 - 0.
  • 2025 - 1.
  • 2026 - 10.

Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo