Sorana Cîrstea, în turul 2 la US Open! Românca a pierdut doar trei game-uri, însă există semne de îngrijorare
Eurosport on GoogleSorana Cîrstea a debutat cu o victorie categorică la US Open 2026, probabil ultimul ei turneu de Grand Slam. Românca s-a impus cu scorul de 6-3, 6-0, însă există semne de îngrijorare, având în vedere că a cerut de două ori intervenția fizioterapeutului pentru o problemă la gambă.
Sorana Cîrstea
Credit imagine: Getty Images
Sorana Cîrstea, singura româncă rămasă pe tabloul de simplu la US Open, a debutat în această noapte la ediția din 2026. Sportiva din România, aflată probabil la ultimul turneu de Grand Slam, a întâlnit-o pe Julia Grabher în primul tur.

Gerovital, US Open 2026
Credit imagine: Eurosport
Acest articol vă este oferit de Gerovital.
"Sori" a început cum nu se poate mai bine meciul, câștigând primele șase puncte, moment în care partida a fost întreruptă timp de câteva minute pentru că a început să picure. Reprezentanta noastră a continuat să se afle în control și la reluare, ajungând să conducă cu 4-0 și să aibă dublu break în față.
Părea că Sorana Cîrstea va închide foarte repede și fără emoții primul set, doar că, din păcate, ea a început să întâmpine probleme medicale. Grabher a profitat, a câștigat următoarele trei game-uri, iar în acel moment românca a cerut intervenția fizioterapeutului, acuzând o accidentare la gambă. Ea a primit ulterior îngrijiri pe teren.
Julia Grabher a avut minge de 4-4 și situația devenea îngrijorătoare, doar că Sorana Cîrstea, din fericire, a salvat șansa și ulterior a realizat break-ul, ajungând în postura de a servi pentru câștigarea manșei. Ea s-a impus și în game-ul următor, adjudecându-și astfel actul inaugural cu 6-3.
Înainte de startul setului secund, Sorana Cîrstea a primit din nou îngrijiri medicale și se punea întrebarea dacă va putea susține ritmul, fiind evident că problemele la gambă o deranjează. "Sori" nu doar că a trecut peste moment, dar a controlat startul manșei, conducând, la fel ca în primul act, cu 4-0.
- De menționat că Julia Grabher, la 6-3, 3-0 pentru Cîrstea, a avut la rândul ei parte de un time-out medical.
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al 2-lea și se va duela cu Diane Parry
Până la urmă, austriaca nu a reușit o revenire ca în primul set, iar Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al doilea la US Open 2026, probabil ultimul Grand Slam la care va participa! Ea s-a impus cu scorul final de 6-3, 6-0, iar pentru un loc în runda a 3-a se va duela cu Diane Parry, cele două neavând șansa în trecută să se întâlnească într-un meci.
Meciul se anunța unul complicat pentru "Sori". Sportiva din Franța a urcat pe locul 31, cea mai bună clasare a carierei chiar înainte de startul US Open, grație parcursului de la Monterrey, unde și-a trecut în palmares primul trofeu în circuitul WTA la simplu.
De menționat și că Parry a câștigat 9 dintre ultimele 10 partide pe care le-a disputat, toate pe hard-ul nord-american! Singura înfrângere a venit la Cincinnati, în optimi, unde a pierdut în fața Igăi Swiatek, scor 3-6, 3-6. Franțuzoaica nu a trecut niciodată de turul al treilea la un Grand Slam, iar la US Open a atins această fază chiar anul trecut.
- Învingătoarea partidei Parry - Cîrstea se va duela în turul al treilea cu Jasmine Paolini sau Lucrezia Stefanini.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 30 august - 13 septembrie.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2219.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
3
0
6
6
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)