Wimbledon, decizie radicală după fiascoul de la US Open! Anunțul vehement al britanicilor pentru ediția din 2027
Eurosport on GoogleWimbledon a luat o decizie radicală după controversa influencerilor de la US Open 2026. Organizatorii britanici au anunțat că, la ediția din 2027, nu vor mai acredita influenceri în această calitate și vor interzice inclusiv "ring lights" în incinta turneului.
US Open se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 30 august - 13 septembrie
Sursa video: Eurosport
Controversa influencerilor care au atras atenția la US Open începe să producă efecte și la celelalte turnee de Grand Slam. Wimbledon a luat deja o decizie fermă pentru ediția din 2027: influencerii nu vor mai primi acreditări în această calitate la All England Club.
Prezența și, mai ales, comportamentul anumitor creatori de conținut în tribune au devenit unul dintre subiectele importante ale primei săptămâni de la US Open 2026. Invitați și acreditați de organizatori, unii dintre aceștia au ajuns în centrul atenției prin modul în care s-au comportat în timpul meciurilor.
Potrivit informațiilor apărute în presa internațională, au existat situații în care influencerii au făcut zgomot în timpul partidelor sau au părut mai preocupați să creeze conținut pentru rețelele sociale decât să urmărească ceea ce se întâmpla pe teren. Atitudinea lor le-a deranjat pe mai multe staruri din circuit. Printre jucătoarele care au reacționat public s-au numărat Coco Gauff și Aryna Sabalenka, iar Naomi Osaka s-a alăturat, de asemenea, criticilor.
CITEȘTE ȘI:
- Sorana Cîrstea poate fi mândră! La 36 de ani atinge din nou cea mai bună clasare din carieră
- Alcaraz, moment genial: a fost şocat să afle cine îi va fi viitorul adversar: "Mai spune o dată"
Aproximativ 100 de influenceri, invitați la US Open. Wimbledon a reacționat ferm
Pentru ediția din 2026, organizatorii US Open au încercat o abordare diferită și au invitat aproximativ 100 de influenceri să urmărească meciurile din tribunele arenei Arthur Ashe.
Decizia a generat însă controverse, după ce comportamentul unora dintre invitați a ajuns să fie considerat nepotrivit pentru atmosfera unui meci de tenis. Creatorii de conținut, obișnuiți să promoveze produse și branduri sau să realizeze fotografii și videoclipuri pentru rețelele sociale, au fost acuzați că au perturbat desfășurarea unor partide.
Mai multe voci din circuit le-au cerut influencerilor să respecte regulile și atmosfera specifică unui meci de tenis, iar discuția despre limitele pe care ar trebui să le aibă creatorii de conținut în tribune s-a intensificat.
În acest context, Wimbledon a transmis un mesaj cât se poate de clar. Potrivit informațiilor publicate de Yahoo Sports și preluate de Press Association, All England Club nu intenționează să acorde, la ediția din 2027, acreditări influencerilor în această calitate.
Decizia este în ton cu imaginea pe care Wimbledon a cultivat-o de-a lungul timpului: un turneu în care tradiția, respectul pentru reguli și comportamentul spectatorilor sunt tratate cu maximă seriozitate.
Britanicii au mers chiar mai departe. Pe lângă faptul că influencerii nu vor fi acreditați în 2027, Wimbledon a anunțat și interzicerea unor obiecte precum "ring lights" - acele inele luminoase folosite frecvent pentru fotografii și filmări destinate rețelelor sociale.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 30 august - 13 septembrie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)