Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Serena Williams, "ignorată" de Navratilova la US Open: "Nu văd să aibă o poveste cu final fericit!"

Irina Aldea

Publicat 24/08/2022 la 18:52 GMT+3

Șansele Serenei Williams de a câștiga US Open 2022 sunt infime, spune legendara Martina Navratilova, care nu crede că americanca va avea un parcurs lung la Flushing Meadows.

Serena Wiliiams

Credit imagine: Getty Images

Serena Williams, câștigătoare a 23 de titluri de Grand Slam, este pe cale să evolueze la ultimul său turneu ca profesionistă, ea anunțând că US Open 2022 va fi ultimul turneu din cariera sa. Serena urmează să se retragă din acest sport după 28 de ani lungi de carieră glorioasă. Fostul număr 1 mondial a fost accidentată în cea mai mare parte a sezonului, dar a revenit pentru turneul de la Wimbledon din 2022 și, în timpul turneelor de pregătire pentru US Open, și-a anunțat planurile de retragere pentru a se concentra pe propria familie.
WTA: Cine câștigă marele trofeu la US Open?
Astfel, US Open 2022 este ultima șansă a americancei să egaleze recordul all-time deținut de Margaret Court, de 24 de titluri majore. În timp ce Court a câștigat aceste titluri combinate în Era Open și înainte, Serena a cucerit toate cele 23 de titluri de simplu în Era Open, ceea ce o face cea mai de succes campioană de Grand Slam din istoria sportului alb.
CITEȘTE ȘI:

Serena Williams nu are șanse la US Open 2022, spune Martina Navratilova

Vorbind despre retragerea Serenei și despre ultima apariție pe teren, fosta ocupantă a locului 1 WTA, Martina Navratilova, și-a dat și ea cu părerea despre așteptările pe care le are înainte de US Open 2022, care va începe pe 29 august la New York. Deși a spus clar că Serena nu are șanse să câștige US Open anul acesta, ea mai spus că dacă cineva ar reuși asta vreodată, aceea ar fi sora mai mică din familia Williams.
"Este greu. Când m-am retras în '93, am spus presei că este ultimul meu an, ceea ce a fost o greșeală, pentru că fiecare turneu a fost o greutate, trebuia să mă despart de public de fiecare dată. Serena a făcut-o în felul ei, a anunțat într-un mod foarte glamorous în revista Vogue, dar apoi nu acceptă înfrângerile, nu acceptă ceea ce vine odată cu anunțul ei, care înseamnă să spună la revedere.
Emoțiile nu te pot duce decât până la un anumit punct, nu văd un final fericit de tipul Cenușăreasa, în care să câștige turneul. După cum a arătat, nu pare că va face o revenire miraculoasă și va câștiga turneul. Iar stresul de a ști că acesta este probabil ultimul tău turneu nu te ajută deloc. Dar dacă cineva poate să treacă peste asta, aceea ar fi Serena", a declarat Martina, potrivit Reuters.
Turneul de Grand Slam de la US Open se desfășoară în perioada 29 august – 11 septembrie, în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
picture

US Open 2022, în direct pe Eurosport și Eurosport Player, din 29 august

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo