Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sorana Cîrstea a pierdut "game-ul turneului" la US Open, cu Muchova! "Asta îți poate rupe sufletul!"

Irina Aldea

Publicat 06/09/2023 la 04:45 GMT+3

Sorana Cîrstea a fost eliminată în sferturile de finală de la US Open de către Karolina Muchova. Cele două sportive au disputat un game incredibil, cu zece deuce-uri și nouă mingi de break ratate.

Parcursul Soranei Cîrstea la US Open s-a încheiat în sferturi. Muchova, prea puternică la New York

Sorana Cîrstea, favorita numărul 30 de pe tabloul de simplu feminin de la US Open, a fost eliminată în faza sferturilor de finală la Flushing Meadows de către capul de serie numărul 10, Karolina Muchova. Cehoaica, foarte solidă, s-a impus cu scorul de 6-0, 6-3, la capătul unui meci care a durat o oră și 39 de minute de joc.
Betano, US Open 2023
Toată emoția de la US Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Deși scorul arată foarte dur pentru româncă, situația din teren a fost ușor diferită. Sorana a luptat în mod constant, dar Karolina Muchova a arătat un nivel de joc pur și simplu superior. Unul dintre momentele cheie ale partidei a venit la 0-3 în primul set, pe serviciul cehoaicei, un game incredibil care a provocat multe reacții pe internet și nu numai.
CITEȘTE ȘI:

Sorana Cîrstea a pierdut "game-ul turneului" la US Open, cu Muchova

La 0-3 în primul set, în game-ul de serviciu al Karolinei Muchova, Sorana Cîrstea ar fi avut posibilitatea să-și treacă numele pe tabelă, asta pentru că sportiva noastră a avut nu mai puțin de nouă (!!!) mingi de break. Totuși, cehoaica a rămas puternică în spatele serviciului, iar după aproximativ 19 minute de joc și-a consolidat dublul break obținut în startul partidei.
Jurnalistul portughez Jose Morgado a reacționat imediat după acel game care a durat cât un set: "Rezistență incredibilă a Karolinei Muchova, care salvează NOUĂ mingi de break și o conduce cu 4-0 pe Cîrstea. Asta îți poate rupe sufletul. Doamne", a fost reacția lui Morgado, care a postat și imediat după încheierea primului set: "Sorana Cîrstea a câștigat 23 de puncte în primul set... și a fost învinsă la 0. Asta e... pur și simplu o nebunie. Muchova 6-0".
US Open 2023, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și pe aplicația Eurosport în perioada 28 august - 10 septembrie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo