Eurosport
US Open 2023 | Sorana Cîrstea – Elena Rybakina, în nocturnă pe arena Louis Armstrong! La ce oră se joacă meciul
De
Publicat 01/09/2023 la 00:28 GMT+3
Sorana Cîrstea va juca în ziua a cincea de concurs la US Open pentru a se califica în optimile de finală. Adversară îi va fi a patra jucătoare a lumii, Elena Rybakina. Meciul dintre cele două se va disputa în nocturnă.
Sorana Cîrstea
Credit imagine: Getty Images
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al treilea la US Open, ultimul de Grand Slam al anului, după ce a învins-o pe rusoaica Anna Kalinskaya cu scorul 6-3, 6-4, miercuri, la New York. Cîrstea (33 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 30, s-a impus în 65 de minute şi şi-a egalat cea mai bună performanţă a sa la Flushing Meadows.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/08/25/3770033.jpg)
Betano, US Open 2023
Credit imagine: Eurosport
Toată emoția de la US Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Sorana Cîrstea nu a trecut niciodată de turul al treilea la US Open, fază pe care a atins-o în 2009, 2019 şi 2020. Anul trecut, românca a pierdut în turul secund. La ediția din 2023, Sorana va avea șansa să o întâlnească pe a patra jucătoare a lumii, Elena Rybakina, care a beneficiat de retragerea Ajlei Tomljanovic în turul secund.
CITEȘTE ȘI:
US Open 2023 | Sorana Cîrstea – Elena Rybakina, în nocturnă pe arena Louis Armstrong
Partida dintre Sorana Cîrstea și Elena Rybakina e programată a doua pe arena Louis Armstrong, ceea ce înseamnă că va începe în jurul orei 4 dimineața, ora României, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Primul meci de pe acea arenă este cel dintre Fritz și Mensik, care începe la ora 2, ora României.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/08/31/3774596-76781848-2560-1440.png)
US Open 2023 | Interviu exclusiv Sorana Cîrstea după calificarea în turul 2
Sursa video: Eurosport
Sorana și Elena Rybakina s-au întâlnit de două ori până în prezent în circuitul feminin de tenis, kazaha având 2-0. Ambele întâlniri au avut loc în 2020. În primul meci direct, la Doha, Sorana a reușit să câștige primul set cu Rybakina, însă kazaha a revenit și s-a impus cu 3-6, 6-3, 6-1. Apoi, la Roland Garros, Rybakina s-a impus clar în turul inaugural, cu scorul de 6-0, 6-3, la capătul unui meci care a durat o oră și 6 minute de joc.
US Open 2023, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și pe aplicația Eurosport în perioada 28 august - 10 septembrie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo