Ce urmează pentru Djokovic după eliminarea de la US Open. Sârbii au dezvălui programul lui Nole
Novak Djokovic a fost eliminat în mod surprinzător de la US Open încă din turul al treilea, iar sârbii au dezvăluit ce urmează pentru cel mai mare tenismen din toate timpurile după acest eșec prematur.
Rezumatul partidei Djokovic - Popyrin de la US Open! Australianul, performanța carierei
Sursa video: Eurosport
Campion en-titre la US Open, Novak Djokovic (2 ATP, favorit nr. 2) a fost eliminat sâmbătă dimineaţa, în runda a treia a ultimului turneu de Grand Slam al anului, după ce a cedat în mod surprinzător, în patru seturi, 6-4, 6-4, 2-6, 6-4, în faţa australianului Alexei Popyrin, pe care-l învinsese în primele trei confruntări directe.

US Open 2024 - Banner Casa Pariurilor
Credit imagine: Eurosport
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
"Mă gândesc doar la mâine și la săptămâna viitoare. Mă voi întoarce la Belgrad și voi vedea cum mă voi simți în continuare" - cu aceste cuvinte a încheiat Novak Djokovic conferința de presă după ce a pierdut în fața lui Alexei Popyrin în turul al treilea de la US Open. Pentru prima dată din 2017, super-campionul sârb nu a câștigat niciun titlu de Grand Slam în acest sezon, dar și-a îndeplinit obiectivul principal - aurul olimpic.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2024/08/04/4018723-81512108-2560-1440.jpg)
Paris 2024 - Djokovic vs Alcaraz - Rezumate de la Olimpiadă
Sursa video: Eurosport
CITEȘTE ȘI:
- CONSECINȚELE ELIMINĂRII LUI NOVAK DJOKOVIC DE LA US OPEN! SÂRBUL, BORNE NEGATIVE NEOBIȘNUITE
- DJOKOVIC A NUMIT MARELE FAVORIT LA CÂȘTIGAREA US OPEN, DUPĂ CE A FOST ELIMINAT: "VA FI INTERESANT"
Ce urmează pentru Djokovic după eliminarea prematură încasată la US Open
Planurile lui Novak Djokovic pe termen scurt sunt clare. Sârbul care are 24 de titluri de Grand Slam în palmares a spus în repetate rânduri cât de mult este motivat de faptul că joacă pentru echipa națională, așa că aproape sigur îl vom vedea pe 14 și 15 septembrie în sala "Aleksandar Nikolic", unde Serbia întâlnește Grecia în Cupa Davis.
Următorul turneu din planul lui Djokovic este Shanghai (între 30 septembrie și 13 octombrie), unde a jucat ultima dată în 2019. După o pauză de trei ani din cauza pandemiei de COVID-19, Shanghai a revenit în calendar sezonul trecut, iar Novak a câștigat patru titluri acolo, ultimul în 2018. În afară de tenis, Djokovic plănuiește să revină în China pentru a se reconecta cu piața de acolo, într-o țară în care are mulți fani.
Următorul eveniment care va fi cu siguranță în programul celui mai longeviv lider mondial este turneul demonstrativ din Arabia Saudită numit "Six Kings Slam" - se plătește un milion și jumătate de dolari pentru participare, iar câștigătorul va fi recompensat cu până la șase milioane de dolari. Turneul demonstrativ este programat între 16 și 19 octombrie, iar pe lângă Novak vor fi prezenți Rafael Nadal, Carlos Alcaraz, Jannik Sinner, Daniil Medvedev și Holger Rune.
După acest turneu, nimic nu e sigur. Djokovic a anunțat deja că nu va juca la Belgrad la începutul lunii noiembrie, iar ulterior va lua o decizie cu privire la Masters-ul de la Paris și la turneul final de la Torino, Turneul Campionilor, cu condiția să își asigure un loc în primii opt. În prezent, Nole ocupă locul 7 în cursa pentru Torino, întrecut de Rublev, Ruud, Medvedev, Zverev, Alcaraz și Sinner. În urma sa sunt De Minaur, Fritz și Tsitsipas.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 august - 8 septembrie 2024.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2229.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/6944.png)
6
6
2
6
4
4
6
4
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)