Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Djokovic, replică genială la US Open: "Vreţi să vă spun ceva drăguţ despre viitorul meu adversar?"

Cristian Mihală

Actualizat 26/08/2023 la 15:11 GMT+3

Novak Djokovic a avut un răspuns extrem de amuzant într-o conferinţă de presă desfăşurată la US Open, când a fost rugat de un jurnalist francez să vorbească despre primul adversar de la Flushing Meadows, jucătorul din Hexagon, Alexandre Muller.

Novak Djokovic

Credit imagine: Getty Images

Cel mai titrat jucător din istorie vine la ultimul Grand Slam al anului după un 2023 de vis, în care a cucerit Australian Open şi Roland Garros şi a jucat finală la Wimbledon. După ce în 2022 nu a putut participa la Flushing Meadows din cauza faptului că nu e vaccinat, sârbul e acum dornic de revanşă şi, dacă ne ghidăm după ultimul turneu, în care l-a învins pe Alcaraz în finala de la Cincinnati, e principalul favorit la trofeu.
Sârbul va avea de îndeplinit o formalitate, teoretic, în primul tur, când în faţă îi va fi un jucător aflat în premieră pe tabloul de concurs de la US Open: Alexandre Muller. În vârstă de 26 de ani, francezul e clasat pe locul 76 ATP şi nu a trecut niciodată de turul secund într-un Grand Slam.
Ca atare, acesta pare a fi "carne de tun" pentru Nole, însă jurnaliştii francezi au încercat să obţină un feedback pozitiv din partea sârbului înainte de disputa cu al lor conaţional. Rugat de un jurnalist de la L'Equipe să vorbească despre o calitate a lui Muller, Djokovic a venit cu o replică extrem de amuzantă, care a stârnit hazul jurnaliştilor aflaţi în sala de conferinţe.
"Vrei să îţi spun ceva drăguţ despre viitorul meu adversar? E atrăgător. Dar nu e suficient", a fost replica amuzantă a lui Djokovic.
Djokovic a fost ocrotit de şansă la tragerea la sorţi pentru US Open, acolo unde ţinteşte al 4-lea titlu şi bifarea celui de-al 24-lea Grand Slam al carierei.
Cap de serie numărul doi la Flushing Meadows, sârbul i-a evitat pe Daniil Medvedev şi Jannik Sinner, pe hârtie cei mai periculoşi adversari, care au "aterizat" pe jumătatea de tablou a lui Acaraz. În principiu, până în faza sferturilor de finală, Nole nu ar trebui să aibă emoţii la New York, acolo urmând a avea primul test important: fie cu Tsitsipas, fie cu Fritz. Într-o eventuală semifinală, Djokovic ar trebui să joace împotriva lui Rune sau Ruud, doi jucători care mai degrabă au dezamăgit în 2023.
Posibilii adverasari ai lui Nole, în drumul spre trofeul US Open
1R: Muller
2R: Zapata Miralles/Quinn
3R: Djere/Nakashima
4R: Auger-Aliassime/Cerundolo
QF: Tsitsipas/Fritz
SF: Rune/Ruud
F: Alcaraz/Medvedev

Djokovic, epuizat după duelul cu Alcaraz, de la Cincinnati

Djokovic vine la ultimul Grand Slam al anului cu un moral excelent, reuşind să îşi ia revanşa în faţa lui Alcaraz după finala pierdută la Wimbledon. Nole a făcut o partidă uriaşă duminica trecută, în ultimul act de la Cincinnati, trecându-şi în palmares al 39-lea titlu de ATP 1000.
Sârbul a fost condus cu set şi 4-2, dar a revenit uluitor cu Alcaraz, salvând şi o minge de meci, pentru o victorie cu 5-7, 7-6, 7-6, după aproape 4 ore de joc. În timpul unei conferințe de presă înainte de începerea US Open, cel mai titrat jucător din istorie a vorbit pe larg despre disputa contra lui Carlitos, recunoscând că s-a simţit epuizat mai multe zile după acel efort supraomenesc.
"În timpul săptămânii, am făcut meciuri foarte bune, dar am jucat mereu în sesiunea de seară. Dar finala a fost ziua și a fost foarte cald, ceea ce mi-a pus probleme la nivel fizic. Și Carlos a jucat foarte bine, m-a împins mereu la limită. Şi eu am făcut la fel cu el, de aceea a ieşit această finală memorabilă. A fost una dintre cele mai bune, mai interesante și mai dificile finale de cel mai bun din trei pe care am avut-o de jucat în cariera mea, fără îndoială. De aceea am căzut la pământ după meci.
A fost atât de solicitant și obositor din punct de vedere fizic, încât m-am simțit cu adevărat epuizat în următoarele câteva zile. Dar pentru acest gen de meciuri am suferit ani la rând la antrenamente şi continui să fac sacrificii pentru astfel de partide. Am 36 de ani, dar sunt încă atât de motivat", a dezvăluit Djokovic la New York, într-o conferinţă de presă.
Djokovic va debuta la US Open 2023 luni noapte, în direct pe Eurosport. Sârbul îl va întâlni pe Muller, într-o dispută care se va juca în jurul orei 4:00 dimineaţa.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo