Eurosport
Efectul Serena Williams! Cât au ajuns să coste biletele de la US Open pe piața neagră
De
Publicat 23/08/2022 la 10:11 GMT+3
Serena Williams și-a anunțat retragerea din tenis după US Open, lucru care a dus la o cerere uriașă a biletelor pentru ultimul turneu de Grand Slam al anului.
Serena Williams
Credit imagine: Getty Images
Serena Williams a anunțat în urmă cu două săptămâni că este pregătită să își ia la revedere de la tenis, după peste două decenii în care a dominat sportul alb. De 23 de ori câștigătoare de Grand Slam, Williams și-a anunțat intenția de a se retrage într-o scrisoare publicată în revista Vogue, iar US Open va fi, cu siguranță, ultimul turneu al Serenei.
În urma acestui anunț, Serena a provocat o adevărată isterie în Statele Unite, iubitorii tenisului dorind cu orice preț să prindă bilete la ultimul turneu de Grand Slam al anului, acolo unde vor avea șansa de a o vedea pe ultima oară pe marea campioană într-un turneu de tenis.
Citește și:
Serena Williams a provocat isterie înainte de US Open
La două săptămâni de la anunțul Serenei Williams, biletele pentru primele zile ale turneului de la Flushing Meadows s-au epuizat. Din această cauză au crescut și prețurile biletelor pe piața neagră. Potrivit welovetennis.fr, "de la 35 de dolari, prețul unui bilet a ajuns la 7000 de dolari pe piața neagră, pentru cele mai proaste locuri de pe Arthur Ashe Stadium".
Arthur Ashe Stadium este cea mai mare arenă de tenis din lume. Centralul de la New York are o capacitate de 23.000 de locuri.
Titlurile de Grand Slam câștigate de Serena Williams la simplu
Turneul de Grand Slam de la US Open se desfășoară în perioada 29 august – 11 septembrie, în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2022/08/22/3436995-70125068-2560-1440.jpg)
US Open 2022, în direct pe Eurosport și Eurosport Player, din 29 august
Sursa video: Eurosport
Promo
Promo