Jack Sock a anunţat că se retrage din tenis după US Open. La 30 de ani, se dedică total altui sport
Publicat 27/08/2023 la 20:05 GMT+3
Jack Sock a decis să se retragă din tenis la doar 30 de ani. Cu probleme medicale în ultimii ani, americanul a decis să îşi încheie cariera profesionistă în sportul alb după US Open. El va continua într-un alt sport, înrudit cu tenisul: pickleball.
Jack Sock
Credit imagine: AFP
Accidentat grav în 2019, când se afla printre primii 20 de jucători ai lumii, Jack Sock nu a mai revenit niciodată la un nivel foarte ridicat, cel puţin în proba de simplu. În consecinţă, yankeul a decis să se retragă după US Open 2023, acolo unde a primit un wildcard de la organizatori în proba de dublu. Sock va face acolo pereche cu bunul său amic, Isner, care la rândul său a anunţat că turneul de la Flushing Meadows va fi ultimul al carierei.
"Către copilul de 8 ani care s-a îndrăgostit imediat de tenis: sper că te-am făcut mândru. Au fost 14 ani în care am fost jucător profesionist, iar amintirile adunate nu le voi uita vreodată.
De la câştigarea a 4 Grand Slamuri, la medaliile olimpice de aur şi bronz, la pătrunderea în top 10 ATP sau la participarea în Cupa Davis sau în Rod Laver Cup, toate aceste lucruri au fost mai mult decât am visat vreodată. Fără ajutorul tuturor celor din jurul meu, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat. Vă mulţumesc tuturor din adâncul sufletului", a fost mesajul postat de Jack Sock.
Jack Sock nu va sta departe de sport, el urmând să îşi dedice de acum înainte cariera pickleballului.
El a participat deja la mai multe turnee şi chiar a câştigat în primăvară PPA North Carolina Open.
"E mult mai puţin stresant decât tenisul. Ştiam că nu voi putea juca la infinit tenis, aşa că pickleballul este o cale excelentă pentru mine să continui să concurez", explica americanul de curând.
Jack Sock, o carieră superbă
Jack Sock a câştigat în cariera sa 4 turnee ATP, cel mai important fiind fără îndoială cel din Mastersul de la Paris 2017.
La nivel de Grand Slamuri jucate la simplu, americanul nu a trecut niciodată de optimile de finală, dar acest lucru nu l-a împiedicat să ajungă până pe locul 8 în lume, în 2017. În acel sezon, Jack a ajuns până în semifinalele Turneului Campionilor, terminând pe doi o grupă cu Federer, Zverev şi Cilic.
Mrile rezultate ale carierei au venit la dublu şi dublu mixt, unde şi-a trecut în palmares 4 titluri. Două dintre acestea au fost obţinute la Wimbledon (2014 şi 2018), acolo unde a făcut pereche cu Vasek Pospisil (la primul titlu), respectiv cu Mike Bryan (la al doilea).
Bronz olimpic în 2016 la dublu masculin, Sock a reuşit la Rio să cucerească aurul în proba de dublu mixt, alături de Bethanie Mattek-Sands. A fost o finală sută la sută americană, cei doi impunându-se cu 6-7, 6-1, 10-7 în faţa perechii Venus Williams - Rajeev Ram.
Tot în proba de dublu va juca Sock şi ultimul meci al carierei din tenis, la US Open 2023. Turneul de la Flushing Meadows se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și pe aplicația Eurosport în perioada 28 august - 10 septembrie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo