Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Să facă ce naiba vrea!" Răspunsul lui McEnroe pentru Nadal, după ce Rafa a spus că va discuta cu americanul la US Open

Irina Aldea

Publicat 02/09/2022 la 00:41 GMT+3

John McEnroe a fost prins la mijloc într-o controversă la US Open 2022. Un jurnalist l-a întrebat pe Nadal ce părere are de faptul că americanul crede că spaniolul primește tratament preferențial din partea arbitrilor. Rafa a transmis că va purta o discuție cu McEnroe, iar americanul a oferit azi un răspuns acid.

John McEnroe, răspuns acid după ce Nadal a spus că "va discuta" cu americanul la US Open

După victoria de marți din primul tur împotriva lui Rinky Hijikata, Rafael Nadal, al doilea favorit, a primit o întrebare interesantă la conferința de presă de după meci. Un jurnalist i-a cerut spaniolului să spună ce părere are despre John McEnroe, care a declarat în timpul transmisiunii de la Eurosport că depășește frecvent cele 25 de secunde alocate pentru serviciu între puncte, dar că scapă basma curată datorită statutului său în circuit.
Nadal a respins acuzația, numind-o o glumă: "Am trecut prin multe avertismente în cariera mea. Niciodată pentru că am rupt o rachetă, niciodată pentru că am făcut crize de nervi pe teren. Dar, da, pentru cronometrare. Am o problemă că transpir foarte mult. Cred că este o glumă. Nu cred că am un tratament diferit din partea arbitrilor, deloc. Nu cred că am parte de un tratament preferențial. Nu înțeleg de ce John poate spune asta la televizor. O să am o discuție cu el mai târziu", a declarat Rafael Nadal.
CITEȘTE ȘI:

John McEnroe, răspuns acid după ce Nadal a spus că "va avea o discuție" cu el la US Open

Ca răspuns la declarația lui Nadal, John McEnroe și-a clarificat poziția într-o intervenție în direct la Eurosport și a spus că Nadal are dreptul să facă "ce naiba vrea": "Nu am avut această discuție, dar permiteți-mi să adaug că nu m-a lăsat să termin ce am de spus, oricine ar fi fost jurnalistul ăla idiot. Rafael Nadal are dreptul să facă ce naiba vrea, asta face parte din motivul pentru care devii atât de bun, te descurci cu faptul că arbitrii nu te pedepsesc și nu depinde de el", a spus McEnroe.
Americanul, câștigător a șapte titluri de Grand Slam, a spus că aplicarea regulilor "nu e decizia lui" și că a fost de competența arbitrului să-l penalizeze pe spaniol, înainte de a adăuga că sistemul de cronometrare a loviturilor în sine e "o mizerie": "Știm cu toții că face asta de 10-15 ani, nu e nimic nou în asta, nu e decizia lui, ci a arbitrului. Și, apropo, cred că toată chestia este o mizerie (referindu-se la shot-clock), nimeni nu acordă atenție la asta. Ar trebui să fie automat, dacă chiar ai de gând să o faci. Când îl pornesc? Este la sfârșitul punctului, când ajung la prosop, când publicul ia loc?". a adăugat McEnroe.
După o luptă grea de patru seturi împotriva lui Hijikata în primul tur de la US Open, Rafael Nadal este pregătit să îl înfrunte pe Fabio Fognini în turul al doilea. Aceasta va fi cea de-a 18-a întâlnire a celor doi în circuitul ATP și a doua la US Open. În prima lor întâlnire, la turneul major de la New York, în 2015, italianul a revenit de la două seturi la 0 în turul al treilea pentru a obține o victorie superbă (și prima sa victorie pe hard) în fața lui Nadal. Nadal va intra în această confruntare ca favorit și, dacă va câștiga, îl va înfrunta în turul al treilea fie pe Miomir Kecmanovic, cap de serie numărul 32, fie pe veteranul Richard Gasquet.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, este programat în perioada 29 august - 11 septembrie și va fi transmis în direct și în exclusivitate de Eurosport și Eurosport Player.
US Open 2022 - 1 septembrie, transmisiuni Eurosport 1&2
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo