Errani și Vavassori le-au dat o "palmă" organizatorilor US Open! Anunțul făcut, după ce i-au bătut pe Rybakina și Fritz

Sara Errani și Andrea Vavassori nu au avut emoții la debutul în proba de dublu mixt, la US Open. Italienii au transmis un mesaj manifest după ce i-au învins pe Elena Rybakina și Taylor Fritz, două dintre starurile probei de simplu ale tenisului mondial.

US Open 2025 se vede în direct pe Eurosport și HBO Max, în perioada 24 august - 7 septembrie

Sursa video: Eurosport

Campionii en-titre la dublu mixt, Sara Errani și Andrea Vavassori, au reușit obținut o nouă victorie la US Open. Singura echipă formată din specialiști de dublu acceptată în competiție s-a calificat în sferturile de finală după o victorie clară, scor 4-2, 4-2, în fața perechii de staruri din proba simplu formată din Elena Rybakina și Taylor Fritz, pe arena Louis Armstrong.
Betano, US Open 2025
Betano, US Open 2025Credit imagine: Eurosport
Toată emoția de la US Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Italienii, câștigători ai trofeului anul trecut, nu doar că au debutat perfect la ediția din acest an, dar au transmis și un mesaj puternic. Anul acesta, din dorința de a revoluționa proba de dublu mixt, organizatorii au dat la o parte specialiștii de dublu și au mizat pe starurile de la simplu. Din acest motiv s-a creat o întreagă controversă în lumea tenisului.

Errani și Vavassori, ironie pentru organizatorii de la US Open, după victoria cu Rybakina și Fritz

După triumf, Sara Errani și Andrea Vavassori au vorbit deschis despre misiunea lor: "Suntem într-o misiune pentru toți jucătorii de dublu care nu au putut concura aici. Încercăm să dăm tot ce avem mai bun", au spus cei doi la interviul de pe teren.
Sărbătoarea exuberantă de pe teren a fost o declarație în sine: o replică la decizia organizatorilor de a limita prezența echipelor de dublu "pure" în competiția mixtă. Iar victoria în fața celui mai redutabil cuplu la serviciu din turneu demonstrează că experiența și jocul construit pentru această probă pot învinge forța și renumele.
Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, este programat în perioada 24 august - 7 septembrie și va fi transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo