Încep calificările la US Open! Anca Todoni și Patricia Țig vor încerca să ajungă pe tabloul principal
Dacă în proba de masculin nu avem reprezentant, la feminin două românce vor evolua în calificări la US Open. Astăzi, Patricia Țig se va duela cu Jodie Burrage, iar mâine Anca Todoni va întâlni o altă britanică, Harriet Dart.
US Open 2025 se vede în direct pe Eurosport și HBO Max, în perioada 24 august - 7 septembrie
Sursa video: Eurosport
Meciurile de pe tabloul principal la US Open vor începe pe 24 august, trei reprezentante ale noastre fiind sigure de prezența în primul tur: Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse. Lor vor încerca să li se alăture alte două jucătoare din România, Patricia Țig (218 WTA) și Anca Todoni (115 WTA).
Astăzi, runda inaugurală a calificărilor va debuta, iar de la ora 18:00 va intra pe teren Patricia Țig, ea urmând să o întâlnească pe Jodie Burrage (149 WTA). Vestea bună este că britanica nu se află deloc într-o formă bună, pierzând opt din precedentele nouă partide.
Dacă va reuși să treacă mai departe, Patricia Țig se va duela cu învingătoarea partidei dintre Arantxa Rus (122 WTA) și Carlota Martinez Cirez (231 WTA).
În cazul în care va bifa două victorii, în ultimul tur al calificărilor românca de 31 de ani ar urma să dea peste: Tereza Valentova (92 WTA), Tatiana Prozorova (147 WTA), Mona Barthel (209 WTA) sau Martina Trevisan (271 WTA).
Mâine va intra pe teren și Anca Todoni, favorită 13 pe tabloul de calificări. Finalista de la Saskatoon o va întâlni pe Harriet Dart (205 WTA). La fel ca în cazul Patriciei Țig, adversara lui Anca Todoni este complet ieșită din formă, britanica pierzând 13 din precedentele 14 meciuri.
Dacă Anca se va impune, ea ar avea în turul secund o misiune aparent facilă, urmând să întâlnească câștigătoarea meciului dintre Eva Vedder (224 WTA) și Ayana Akii (285 WTA).
Potențialele adversare ale Ancăi Todoni din ultimul tur al calificărilor sunt: Sinja Kraus (131 WTA), Oksana Selekhmeteva (163 WTA), Iryna Shymanovich (176 WTA) și Julia Riera (179 WTA).
Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, este programat în perioada 24 august - 7 septembrie și va fi transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)