Jannik Sinner a impresionat prin modul în care a gestionat eșecul de la US Open! "E înfricoșător să te gândești la asta"

Jannik Sinner a pierdut finala US Open, fiind învins în 4 seturi de Carlos Alcaraz, care și-a luat revanșa după eșecul de la Wimbledon, pe fondul unui joc mai slab al italianului. La aproape o săptămână după meci, Andrea Petkovic a lăudat faptul că, după ce a ratat șansa de a-și apăra titlul de la Flushing Meadows, fostul lider mondial nu și-a plâns de milă, ci a promis că se va îmbunătăți.

Rezumtatul partidei Jannik Sinner - Carlos Alcaraz, din finala US Open 2025

Sursa video: Eurosport

Carlos Alcaraz l-a învins pe Jannik Sinner în finala US Open, pierzând un singur set pe tot parcursul turneului, chiar în meciul de duminica trecută. Ibericul s-a impus cu 6-2, 3-6, 6-1, 6-4 și a cucerit al doilea titlu la Flushing Meadows și al 6-lea de Grand Slam al carierei.
La aproape o săptămână de la acea partidă, Andrea Petkovic a comentat duelul dintre cei doi tineri tenismeni, arătându-se impresionată de modul în care italianul a gestionat eșecul.
Fosta jucătoare de pe locul 9 WTA a evidențiat că Sinner nu a fost în cea mai bună formă, dar a spus că i-a plăcut faptul că acesta nu și-a plâns de milă, ci a promis că se va îmbunătăți.
"Rareori îl vedem pe Sinner exprimând vreo emoție, dar tot a aruncat mingi în aer de două ori din frustrare și chiar și-a aruncat racheta. A fost o aruncare blândă, ca și cum ar fi vrut să evite să o rănească, dar neobișnuită pentru Jannik.
Pentru mine, acestea sunt semne că energia lui nu era încă la 100%. Dar, ca un gentleman perfect, nu a spus nimic presei pentru a nu strica triumful lui Alcaraz. Cu toate acestea, a indicat că a crezut că a devenit prea previzibil, în timp ce Carlos are multe planuri de joc și variații în mânecă.
Nu este înfricoșător să te gândești că Jannik Sinner va deveni probabil un jucător de tenis mai bun după înfrângerea sa din finală, când îl auzi vorbind despre asta?", a declarat Andrea Petkovic, citată de We Love Tennis.

Sinner, conștient că trebuie să treacă la "next level"

În ciuda eșecului de la Flushing Meadows, care l-a deposedat de locul 1 ATP după 65 de săptămâni consecutive, Sinner nu are cum să nu fie mulțumit de prestațiile sale din acest an. A câștigat Australian Open, apoi, după 3 luni de pauză cauzate de suspendare, a jucat și în celelalte 3 finale de Grand Slam (cu un succes la Wimbledon), devenind cel mai tânăr din istorie care bifează ultimul act în toate cele 4 turnee majore.
Italianul a anunțat, însă, după meciul cu Alcaraz de la US Open, că vrea să facă unele schimbări în jocul său, dorindu-și să își îmbunătățească și mai mult tenisul, care le pune deja mari probleme celor mai mulți jucători din circuit.
"Sezonul a fost foarte bun pentru că am ajuns în patru finale de Grand Slam și am câștigat două. Am avut rezultate incredibile și sunt foarte fericit pentru asta, acum voi încerca să închei anul în cel mai bun mod posibil, cu rezultate bune.
Astăzi nu a fost cea mai bună zi a mea la serviciu, cred că am avut multe probleme, dar le-am avut și pe parcursul turneului. Trebuie să schimb lucrurile, iar modificările vor fi vizibile în timp. Nu știu încă dacă vor fi mari sau mici.
Sunt un jucător foarte solid, îmi place să joc de pe fundul terenului și sunt mulţumit de puterea din loviturile mele. Sunt un jucător bun, cred că va trebui doar să adaug ceva care să facă diferența pentru a fi mai bun. Abia aștept să joc din nou acest gen de meciuri", a declarat Jannik Sinner.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo