John McEnroe, pus la punct de fostul antrenor al Serenei Williams, după opinia despre rivalitatea Sinner - Alcaraz: "Nu poți vorbi serios"
Publicat 19/07/2025 la 08:37 GMT+3
Rivalitatea acerbă dintre Carlos Alcaraz și Jannik Sinner generează dispute și între specialiști. Înaintea finalei de la Wimbledon, marele John McEnroe a avut o opinie controversată, spunând că dacă ibericul nu e la nivelul său maxim nu va câștiga niciodată în fața lui Sinner. Rick Macci, fostul antrenor al Serenei Williams, l-a contrat pe McEnroe, considerând deplasată afirmația acestuia.
Sinner - Alcaraz - Wimbledon Rezumat
Sursa video: Eurosport
Carlos Alcaraz și Jannik Sinner sunt de departe cei mai buni jucători din noua generație, iar rivalitatea dintre ei are toate șansele să ajungă la nivelul celor dintre componenții "Big 3" sau chiar să le depășească. US Open 2023 a fost ultimul Grand Slam în care un alt jucător a câștigat trofeul (Novak Djokovic), ibericul și italianul împărțindu-și succesele de atunci.
Majoritatea partidelor dintre Alcaraz și Sinner au fost foarte echilibrate, iar finala de la Roland Garros din acest an a fost cireașa de pe tort în marea rivalitate dintre cei doi. Ibericul s-a impus dramatic la Paris, după ce a salvat 3 mingi de meci la rând, dar liderul ATP și-a luat revanșa la Wimbledon, unde Carlitos câștigase în 2023 și 2024.
John McEnroe, taxat de Rick Macci, după afirmațiile despre rivalitatea Sinner - Alcaraz
Carlos Alcaraz și Jannik Sinner au împărțit lumea tenisului în două, așa cum o făceau în trecut Borg și McEnroe, Sampras și Agasso sau Rafa Nadal și Roger Federer. Specialiștii au părerile împărțite când vorbesc despre potențialul celor doi tineri care "amenință" să domine tenisul în următorii 10 ani. Înaintea finalei de la Wimbledon, John McEnroe a avut o opinie mult discutată cu privire la rivalitatea Sinner - Alcaraz.
"Când Jannik este la apogeul său, nimeni nu-l poate învinge, cu excepția lui Carlos. Pe de altă parte, dacă Alcaraz nu este la nivelul său maxim, Jannik va câștiga de fiecare dată.", a spus americanul.
La mai bine de o săptămână de când Sinner l-a bătut destul de clar pe Alcaraz în finala de la Wimbledon, McEnroe a fost contrat de Rick Macci. Fostul antrenor al Serenei Williams crede că e o glumă să afirmi că există o diferență clară între cei mai buni jucători din lume.
"Marele Johnny Mac spune că Sinner este la un alt nivel decât Carlos și că Alcaraz probabil nu va mai câștiga împotriva lui Jannik dacă nu va fi la nivelul său maxim. Nu poți vorbi serios! Există o linie invizibilă între cei doi și va trebui să așteptăm momentele cheie pentru a ști cine va avea ultimul cuvânt", a scris Macci pe contul personal de X.
Nu e prima dată în acest an când John McEnroe stârnește păreri contradictorii în rândul altor specialiști prin declarațiile sale. Fascinat de ce s-a întâmplat în finala Roland Garros, americanul a spus că Sinner și Alcaraz au atins un nivel atât de ridicat încânt nici măcar legendarul Rafa Nadal în cea mai bună formă a sa nu ar fi avut șanse de a-i învinge. Foarte mulți experți și chiar jucători activi au considerat declarația lui McEnroe drept o mare exagerare, deoarece "Matadorul" a dominat tenisul pe zgură de o manieră categorică (a câștigat 14 titluri la Roland Garros), într-o eră în care au fost la apogeu Roger Federer și Novak Djokovic, dar și alți tenismeni foarte buni pe suprafața roșie.
Revenind la Jannik Sinner și Carlos Alcaraz, aceștia vor călători curând peste Ocean. Dacă nu se va întâmpla nimic neprevăzut, cei doi vor concura începând din 27 iulie la Mastersul de la Toronto (finala e pe 7 august). Ulterior vor juca la Mastersul de la Cincinnati (7-18 august), ultimul turneu de pregătire înainte de US Open. La forma arătată de primii doi jucători ai lumii în ultimele luni, e foarte posibil ca la Flushing Meadows să asistăm la o nouă finală memorabilă între ei.
US Open, ultimul Grand Slam al anului, va avea loc în perioada 24 august - 7 septembrie și va fi transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo