"Moment stânjenitor" între Răducanu și Draper, la fileu, la US Open, după ce Emma l-a preferat pe Alcaraz englezului
Actualizat 20/08/2025 la 09:27 GMT+3
Emma Răducanu și Carlos Alcaraz au fost eliminați rapid din proba de dublu mixt de la US Open, cedând din optimi în fața perechii Jessica Pegula/Jack Draper. La salutul de la final, Emma și Jack au oferit un moment "stânjenitor", așa cum a fost catalogat de presa engleză.
Răducanu a refuzat să îl îmbrățișeze pe Draper, lucru remarcat de englezi
Credit imagine: Getty Images
Jessica Pegula și Jack Draper, favoriți unu la US Open în proba de dublu mixt, au ajuns în semifinalele competiției, dar, până să treacă de dublul Andreeva Medvedev (4-1, 4-1), au avut de înfruntat cea mai mediatizată echipă de la Flushing Meadows: Emma Răducanu/Carlos Alcaraz. A fost un meci de 51 de minute, câștigat de dublul americano-britanic cu 4-2, 4-2, iar la final am asistat la un moment jenant.

Banner Betano
Credit imagine: Getty Images
Toată emoția de la US Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Concret, Răducanu l-a salutat formal pe conaționalul său, Draper, deși acesta din urmă a părut că vrea să o îmbrățișeze călduros. Totul în contextul în care englezii au vorbit mult despre faptul că Emma l-a preferat pe Alcaraz pentru dublu, deși varianta firească și naturală ar fi fost reprezentată de compatriotul său.
"Salutul stânjenitor dintre Emma și Jack", e titlul dat de Daily Mail unui material în care englezii au remarcat că Răducanu a refuzat să îl îmbrățișeze pe cel mai bun jucător britanic, la final, preferând o strângere formală de mână.
"Jack părea pregătit să îi ofere Emmei o îmbrățisare, dar jucătoarea de 22 de ani a preferat să îi întindă mâna. Apoi, Răducanu a trecut la Pegula, pe care a îmbrățișat-o călduros. Aceleași strângeri în brațe afectuoase au avut loc între Carlitos și Jessica, respectiv Jack", notează englezii.
Englezii s-ar fi așteptat la un dublu format din Emma Răducanu și Jack Draper pentru US Open
Faptul că Răducanu și Draper au ales să nu facă echipă pentru US Open a fost tratat pe larg de presa din Regat, numărul 5 mondial dând impresia că ar fi vrut să evolueze alături de compatrioata sa.
"O persoană înțeleaptă mi-a spus, la un moment dat, că trebuie să îți alegi mereu partenerul cel mai bun. Și Emma asta a făcut cu Alcaraz. Dar nu o condamn deloc, cred că se va distra mult alături de Carlitos, se potrivesc. El e cel mai bun din lume, alături de Jannik, și e un jucător excelent și la dublu, lucru demonstrat la Jocurile Olimpice, alături de Rafa. Și-a ales cel mai bun partener, nu e mai mult de comentat", spunea Draper luna trecută.
Și Răducanu a vorbit pe marginea subiectului, explicând că l-a ales pe Alcaraz pentru că "există o conexiune grozavă între noi".
Din păcate pentru fanii "EmmAlcaraz", cu finala de la Cincinnati jucată cu doar 15-16 ore înainte, Carlitos a resimțit probabil oboseala turului de forță făcut pentru a fi prezent la New York, astfel că el și Răducanu au fost eliminați din primul meci al probei de dublu mixt de la US Open.
Semifinalele probei de dublu mixt de la Flushing Meadows
Miza turneului de dublu mixt de la US Open e uriașă, câștigătorii urmând a încasa 1 milion de dolari, de cinci ori mai mult decât cei 200.000 de dolari oferiți anul trecut. Semifinalele și finala au loc astăzi, în direct pe Eurosport și HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo