Alcaraz, "pus la punct" de un fost mare campion: "Ferrero l-a prevenit!" Controversa momentului la US Open, după declarațiile ibericului
Eurosport on GoogleCarlos Alcaraz și-a anunțat intenția de a-și gestiona mai atent sezonul după accidentarea care l-a ținut aproape patru luni și jumătate departe de teren. Greg Rusedski l-a avertizat însă că problema nu este doar calendarul ATP și susține că Juan Carlos Ferrero îl sfătuise deja să reducă meciurile demonstrative.
Tommy Paul - Carlos Alcaraz - US Open Rezumat
Sursa video: Eurosport
Carlos Alcaraz a revenit pe teren la US Open după o pauză de aproape patru luni și jumătate provocată de o accidentare la încheietura mâinii suferită la Barcelona, iar experiența l-a făcut să-și regândească modul în care își gestionează sezonul.
Spaniolul a transmis, la revenirea în competiție, că intenționează să fie mai atent la semnalele transmise de propriul corp și să acorde o importanță mai mare perioadelor de odihnă. Alcaraz și-ar dori, astfel, mai mult timp pentru recuperare și un calendar competițional mai puțin încărcat.
Declarațiile sale au atras însă atenția lui Greg Rusedski, fost jucător britanic, câștigător a 15 trofee și finalist la US Open în 1997. Acesta consideră că Alcaraz trebuie să privească dincolo de turneele oficiale și să-și revizuiască inclusiv participarea la meciurile demonstrative.
CITEȘTE ȘI:
- Alcaraz, moment genial: a fost şocat să afle cine îi va fi viitorul adversar: "Mai spune o dată"
- Uluit de cât de bine poate să joace, Alcaraz anunţă pentru prima oară: "Sunt pregătit să câştig US Open"
Rusedski nu l-a menajat pe Alcaraz: "Ferrero îi spusese deja să se oprească!"
Invitat în podcastul "Off Court", Rusedski a susținut că Juan Carlos Ferrero, antrenorul lui Alcaraz, l-ar fi avertizat deja pe spaniol cu privire la numărul mare de meciuri demonstrative pe care le disputa:
"Cred că un anumit antrenor, Juan Carlos Ferrero, îi spunea să nu mai urmărească banii din meciurile demonstrative, să-și construiască un program regulat și să învețe să-și gestioneze banii. Se pare că, în sfârșit, a găsit soluția", a declarat Rusedski.
Fostul finalist de la US Open consideră că principala problemă a lui Alcaraz este acumularea excesivă de meciuri. În opinia sa, indiferent de calitățile fizice și de talentul unui jucător, corpul are în cele din urmă limitele sale: "De ce s-a accidentat Alcaraz? A jucat prea mult. Este simplu. Nu poți să joci toate meciurile demonstrative din extrasezon, sperând că vei fi în formă și că nu vei avea probleme fizice. Este imposibil din punct de vedere uman, indiferent cât de puternic ești", a mai spus Rusedski.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 30 august - 13 septembrie.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2209.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)
65
6
6
1
710
77
1
3
6
67
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)