De 4 ani aştepta Tsitsipas să îi dea "şah mat" lui Kyrgios. Dezvăluire incredibilă a grecului, după scandalul "cocaina"
Publicat 01/09/2026 la 07:20 GMT+3
Stefanos Tsitsipas nu uită şi nu iartă. Calificat în turul doi la US Open, după o victorie mare, elenul a vorbit despre suspendarea lui Nick Kyrgios, care a ieşit pozitiv la un test pentru cocaină. Elenul a dezvăluit că singurul lucru care îl miră e că această pedeapsă a venit atât de târziu, dând de înţeles că australianul utiliza droguri de mult timp.
Stefanos Tsitsipas - Arthur Fils - US Open Rezumat
Sursa video: Eurosport
Relaţia dintre Tsitsipas şi Kyrgios a fost una extrem de tensionată în ultimii 4 ani, iar grecul nu pare să fi trecut peste incidentul de la Wimbledon sau peste șicanele făcute, de la distanţă, prin intermediul declaraţiilor.

Banner Casa Pariurilor
Credit imagine: Eurosport
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Ca atare, după victoria mare contra campionului de la Cincinnati, Arthur Fils (4-6, 7-6, 6-1, 6-4), de la US Open, fostul număr 3 mondial a vorbit în conferinţa de presă despre subiectul "Kyrgios". Elenul a declarat că e surprins doar de faptul că această suspendare a venit atât de târziu, în vestiar discutându-se despre faptul că Nick folosea substanţe cu efect halucinogen, pentru a se recrea, de mult timp.
"Știam că acele lucruri se întâmplau în afara terenurilor de tenis. O să vă spun asta, nu o să încerc să acopăr pe cineva despre care știu adevărul. Mă consider o persoană drăguță cu toată lumea, dar am auzit despre astfel de obiceiuri în circuit. Am auzit alte persoane din același mediu spunându-mi genul ăsta de lucruri.
Când am văzut (n.r. suspendarea), nu m-am mirat, era cam de așteptat, sincer. Totuși, sunt surprins că a venit atât de târziu", a spus Tsitsipas după victoria cu Fils de la US Open.
Conflictul dintre Tsitsipas şi Kyrgios datează de la Wimbledon 2022
Stefanos Tsitsipas și Nick Kyrgios au oferit, la Wimbledon 2022, unul dintre cele mai tensionate partide din ultimii ani. Nervii au atins cote maxime când elenul și-a ieșit din fire și a trimis cu forță o minge în tribune. Kyrgios a cerut insistent ca adversarul său să fie descalificat, iar de acolo a urmat o serie lungă de înțepături între cei doi, care a continuat la conferința de presă și nu e terminată nici azi.
În serialul Break Point, Tsitsipas a vorbit deschis despre evenimentele de la Londra, de acum 4 ani, și nu s-a ferit să-l atace din nou pe Kyrgios. Elenul a insistat că atitudinea australianului de pe terenurile de tenis nu este deloc specifică acestui sport, unde respectul ar trebuie să primeze între jucători.
"El a adus în tenis atitudinea de baschet din NBA. Aș descrie-o ca pe o abordare needucată a jocului de tenis. Știi, tenisul este un sport de domni, totul ține de respect. Nu jucăm baschet. Simt că a încercat să facă totul ca să-mi perturbe ritmul. A tot pus prosopul în cutia mea.
Nu a fost niciun respect venit de la adversarul meu în acea zi. El "a tot apăsat butoanele mele" fără oprire și, desigur, m-am enervat. Îi place pur și simplu atenția. Și dacă nu primește nimic din toate acestea, este distrus complet", a spus Tsitsipas, citat de tennisuptodate.com.
Declarația făcută de jucătorul elen a stârnit o controversă imensă în rândul fanilor sportului alb, care au început să îl acuze pe Tsitsipas pentru un discurs ofensator și pentru rasism la adresa persoanei lui Kyrgios. Grecul a simțit tensiunea imensă generată pe social media, motiv pentru care a venit ulterior cu un mesaj în care și-a cerut scuze pentru spusele sale care au lăsat loc de interpretări. De asemenea, Tsitsipas a punctat că declarația sa a făcut referire pur și simplu la stilul de joc al lui Kyrgios, nicidecum la persoana sa, trecutul, sau etnia.
Revenind la US Open 2026, Tsitsipas are acum un culoar favorabil, în turul secund urmând a-l întâlni pe sud-africanul Harris, care a trecut în manşa inaugurală de un american deţinător de wildcard, Kennedy. Fost dublu finalist de Grand Slam, Stefanos nu s-a regăsit niciodată la Flushing Meadows, astfel că are doar două prezenţe în turul 3, de-a lungul timpului.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 30 august - 13 septembrie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo