Favoritul nr. 12, reacție superbă după eliminarea în primul tur la US Open! "E normal, sunt nou în circuit"
Eurosport on GoogleRafael Jodar, cap de serie 12, a suferit o înfrângere usturătoare în primul tur de la US Open, unde a cedat în trei seturi în fața lui Yunchaokete Bu, jucător clasat pe locul 124 ATP. După meci, noua senzație din circuitul ATP, care va împlini 20 de ani peste două săptămâni, a vorbit despre eșecul său, oferind o reacție superbă, fără să-și caute scuze.
Rafael Jodar
Credit imagine: Getty Images
Rafael Jodar, favoritul nr. 12 de la Flushing Meadows, a fost eliminat aseară în primul tur de la US Open, după ce a cedat în trei seturi în fața lui Yunchaokete Bu (locul 124 ATP), cu scorul de 2-6, 1-6, 1-6, la capătul unui meci de o oră și 49 de minute de joc.

Casa Pariurilor.
Credit imagine: Eurosport
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Rezultatul este cu atât mai surprinzător cu cât ibericul este noua senzație din circuitul ATP, jucător despre care unii specialiști spun că are calitățile necesare pentru a ajunge curând la nivelul lui Jannik Sinner sau Carlos Alcaraz.
Jodar, care va împlini 20 de ani pe 17 septembrie, a avut o ascensiune fulminantă în acest sezon și "bate la porțile top 10 ATP", astfel că a ajuns la US Open cu ambiții uriașe. Visul i-a fost spulberat de un jucător care nu s-a clasat mai sus de locul 64 în lume, în primăvara anului trecut.
În ciuda înfrângerii dureroase, Rafael Jodar a dat un exemplu de fair-play la conferința de presă de la finalul partidei în care a ales să fie extrem de sincer și să nu își caute scuze. Ibericul și-a felicitat adversarul și apoi a vorbit despre lipsa lui de experiență în circuit, care l-a costat.
Jodar, reacție superbă după eliminarea în primul tur la US Open 2026
"Nu, nu eram obosit. Fizic, eram în formă bună. Meciul s-a desfășurat pur și simplu așa. A jucat mai bine decât mine, așa că a meritat să câștige astăzi. Meciul tocmai s-a terminat, așa că nu știu exact ce pot îmbunătăți sau ce ar trebui să fac data viitoare. Sunt nou în circuit. E normal să se întâmple astfel de lucruri, având în vedere că sunt nou.
Încerc doar să învăț din ele, ca să nu se mai întâmple. I se poate întâmpla oricui prima dată. Suntem oameni. A doua oară, dacă nu am învățat din prima, ar putea fi grav", a declarat Rafael Jodar, citat de We Love Tennis.
În urma victoriei obținute în fața ibericului, Bu Yunchaokete a devenit primul lucky loser din era Open care s-a impus în fața unuia dintre primii 15 favoriți ai competiției.
Pentru chinezul de 24 de ani urmează duelul cu Michael Zheng (locul 107 ATP), deținătorul unui wildcard, care l-a eliminat în primul tur pe Fabian Marozsan, scor 6-4, 6-4, 6-2.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 30 august - 13 septembrie.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2770.png)
2
1
1
6
6
6
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)