Shelton, victoria carierei: l-a învins pe Alcaraz, la capătul unei partide ireale! Niciodată în istorie un meci nu s-a terminat mai târziu

Eurosport on Google

Ben Shelton s-a calificat în semifinale la US Open, după o bătălie epică, de 5 seturi, cu dublul campion Carlos Alcaraz, scor 6-7, 6-1, 6-3, 1-6, 7-6. Vorbim de partida care s-a încheiat cel mai târziu în toată istoria US Open (3 şi jumătate dimineaţa, la New York).

Ben Shelton, în duelul cu Alcaraz, din sferturile US Open

Credit imagine: Getty Images

Alcaraz şi Shelton au oferit meciul turneului de la US Open. Chiar dacă partida nu avut dramatismul altor dispute, numărul de schimburi fabuloase dintre cei doi justifică total să catalogăm disputa astfel.
Primele 3 meciuri ale zilei de pe Arthur Ashe au fost dramatice, toate încheiate în decisiv, iar highligthul zilei, Alcaraz - Shelton nu putea să dezamăgească. Neînvins în cele 3 partide anterioare cu "Big Ben" şi cu moralul ridicat de demonstraţia de forţă din faţa lui Tommy Paul (Carlitos avea 13-0 cu americanii în Grand Slamuri), al 3-lea jucător al lumii a câştigat primul set dramatic. Deşi Shelton a reuşit breakul la 5-5 şi a servit pentru manşă, Alcaraz a avut puterea să întoarcă soarta setului.

Shelton l-a dominat pe Alcaraz timp de două seturi

Părea că americanului îi va fi greu să rămână 100% concentrat în debutul setului secund, mai ales că şi în tie-break avusese avantaj (5-3), dar sportivul de 23 de ani din Florida a avut capacitatea de a lăsa totul în spate.
Cu un serviciu fabulos şi o capacitate incredibilă de a rămâne în schimburi, favoritul publicului i-a lăsat lui Carlitos doar primul game al manșei secunde. A fost un set în care "Big Ben" a avut un plus evident de energie şi un timing perfect la întâlnirea cu mingea.
Momentumul s-a transferat clar de partea lui Shelton, care a "zburat" şi în startul setului 3, când a făcut 3-0, în ciuda rezistenţei eroice a adversarului, şi a luat o opţiune serioasă pentru a trece în avantaj pe tabelă la seturi.
La 5-3, septuplul campion de Grand Slam a încercat o revenire ca în primul set şi, deşi şi-a procurat o minge de break, Shelton a fost din nou prea puternic.

Alcaraz, revenire de clasă la US Open! Shelton a fost, totuşi, prea puternic

Cu spatele la zid, Alcaraz ştia că nu mai poate rata nicio oportunitate dacă vrea să rămână în cursa pentru al 3-lea trofeu la Flushing Meadows, iar reacţia lui a fost de mare campion. Deşi e abia revenit în circuit după o pauză de 4 luni şi jumătate, Carlitos l-a dominat fizic pe oponent în startul setului 4 şi s-a desprins rapid la 3-0.
A fost o manşă în care muricanul şi-a ridicat mult nivelul, eliminând toate erorile (doar 4 neforţate). În plus, el a pus presiune constant pe serviciul doi al lui Shelton, câștigând 80% din mingile când americanul nu s-a bazat pe primul serviciu.
S-a intrat, așadar, în decisiv, iar Alcaraz avea un avantaj important. Atât din punct de vedere mental, fiind jucătorul care vine din urmă, dar şi statistic. Spaniolul a câştigat 15 meciuri de 5 seturi în carieră, pierzând unul singur (cu Matteo Berrettini, la Australian Open 2022). De partea cealaltă, Shelton nu câştigase vreun meci de 5 seturi la New York, astfel că misiunea părea foarte complicată pentru american.
Echilibrul a fost unul evident în debutul setului 5, fiecare jucător reușind să își facă destul de uşor serviciu. Prima minge de break i-a aparţinut lui Alcaraz, la 2-2, însă Shelton a reuşit să se salveze. Apoi, a fost rândul ibericului să trăiască periculos, la 3-4, când "Big Ben" a beneficiat de două mingi de break la rând. Carlitos le-a salvat, dar s-a relaxat prematur şi a comis apoi dublă greşeală; sportivul de peste ocean a atacat cu reverul, nepregătit, irosind şi a treia şansă de a câştiga contra serviciului.
În cele din urmă s-a ajuns la maxi-tie-break, unde favoritul publicului a reuşit primul mini-break. Alcaraz nu s-a predat nici de această dată şi a revenit, dar finalul i-a aparţinut americanului, care a bifat victoria carierei.
S-a terminat 6-7, 6-1, 6-3, 1-6, 7-6 în favoarea lui Shelton, după aproape 4 ore şi jumătate de joc. Disputa s-a încheiat la 3 şi jumătate dimineaţa la New York, niciun alt duel în istoria turneului neprelungindu-se până la această oră.
În semifinale vom avea parte de un duel între doi jucători care au avut parte de partide epuizante. Asta pentru că adversarul lui Shelton va fi Frances Tiafoe, care a revenit de la 0-2 la seturi şi break în spate pentru a se impune în tie-breakul decisivului cu Alex Michelsen (5-7, 3-6, 7-5, 6-3, 7-6, după 4 ore şi 41 de minute). "Big Ben" îl conduce cu 3-1 la directe, dar va conta mult cine se va recupera mai bine după partidele maraton de azi. Cert e că va fi un american în finală.

Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo