Zverev nu s-a cenzurat: "Prestație de rahat! E ora 2:15 AM....din nou"

Eurosport on Google

Alexander Zverev și-a făcut autocritica, după ce a trebuit să facă față unui nou meci maraton la US Open 2026. Capul de serie numărul unu a admis că nivelul jocului său e mult sub așteptări, dar s-a declarat mulțumit că e capabil să câștige și când evoluția e slabă, acest lucru datorându-se formei fizice pe care o are.

Alexander Zverev - Quentin Halys - US Open Rezumat

Sursa video: Eurosport

Alexander Zverev s-a calificat în turul 3 de la US Open, după ce l-a învins în 5 seturi pe Quentin Halys, scor 6-4, 4-6, 7-6(3), 6-7(4), 6-3. Acesta e al doilea meci la rând pe care favoritul 1 îl câștigă în 5 seturi la actuala ediție, semn că eliminările timpurii de la Montreal și Cincinnati nu au fost întâmplătoare.
Banner Casa Pariurilor

Banner Casa Pariurilor

Credit imagine: Eurosport

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Principalul favorit a comis azi nu mai puțin de 49 de neforțate, iar cu al doilea serviciu a avut un procentaj de sub 50%, departe de standardele sale.

Zverev, supărat pe propria prestație de la US Open 2026

După încheierea partidei, deși fericit pentru că a reușit să o scoată din nou la capăt, Sascha a admis că jocul său lasă în acest moment de dorit. Din fericire pentru el, s-a redresat cu serviciul (29 de ași) și cu pregătirea fizică, aceasta făcând diferența în setul decisiv.
"Am avut o prestație de rahat, să fiu sincer. Dar am câștigat și acest lucru e cel mai important. E ora 2:15 AM...din nou...De asta petrec atât de mult timp în sala de forță, de asta alerg și mă antrenez în fiecare zi, pentru a fi capabil să trec peste astfel de meciuri, lungi, în care nivelul nu e cel mai bun", a spus Sascha, la final.
Zverev a pierdut mai multe seturi decât orice favorit principal la un turneu de Grand Slam, în primele două tururi (4). Până acum, Bjorn Borg (Wimbledon 1979), Ivan Lendl (Wimbledon 1989) și Roger Federer (Wimbledon 2010) cedaseră câte 3 seturi în primele două partide în turneele majore.
De când a debutat în circuit în primul Grand Slam, la Wimbledon 2025, Zverev a jucat mai multe meciuri de 5 seturi (19) decât oricine altcineva.
Pentru Zverev, care a stat pe teren aproximativ 9 ore și jumătate în disputele cu Sonego și Halys, urmează provocarea numită Tabilo. Chilianul, al 25-lea favorit, a jucat în multe momente impresionant contra lui Popyrin, în turul secund, de care a trecut cu 2-6, 7-6, 7-6, 6-2.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 30 august - 13 septembrie.

Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo