#PerformanțeleRomânilor Horia Tecău și Rojer, victorie istorică în finala US Open din 2017, cu spaniolii Lopez

Eurosport on Google

În 2017, la US Open, echipa formată din Horia Tecău și Jean-Julien Rojer obținea la ultimul turneu de Grand Slam al anului o victorie de senzație în două seturi în finala de dublu.

Horia Tecău & Jean-Julien Rojer US Open 2017

Credit imagine: Getty Images

După ce reușeau în 2015 să câștige titlul la Wimbledon împreună, Horia Tecău și Jean-Julien Rojer (favoriți 12) au repetat performanța remarcabilă de a câștiga un titlu de Grand Slam la US Open, doi ani mai târziu. În marea finală de la Flushing Meadows, echipa româno-olandeză i-a învins pe spaniolii Feliciano Lopez și Marc Lopez (favoriți 11), 6-4, 6-3.
picture

Horia Tecău & Jean-Julien Rojer US Open 2017

Credit imagine: Getty Images

Pentru Horia și Jean-Julien, titlul de la US Open a fost al patrulea al anului. Horia și Jean-Julien și-au trecut în palmares la acel moment al doilea titlu de Grand Slam din carieră, după victoria de la Wimbledon, din 2015 (Tecău a mai câștigat un titlu de Grand Slam, însă la dublu mixt: alături de Bethanie Mattek-Sands, la Australian Open, în 2012).

Horia Tecău și Jean-Julien Rojer, victorie de senzație în finala de dublu de la US Open 2017

Debutul meciului din ultimul act a fost echilibrat: fiecare echipă a avut câte o șansă de break, însă primii care au înclinat balanța au fost ibericii: break-ul a venit în game-ul cu numărul șapte, la scorul de 3-3. Horia și Juls nu au stat prea mult pe gânduri și au revenit imediat în joc, fără a-i lăsa pe Feliciano și Marc să se distanțeze. Cei doi au reușit imediat rebreak-ul, iar apoi au câștigat manșa inaugurală cu 6-4, după 40 de minute de joc de la primul punct.
picture

Horia Tecău & Jean-Julien Rojer US Open 2017

Credit imagine: Getty Images

În setul secund, echipa româno-olandeză a avut parte de un prim game foarte dificil. Adversarii au avut mingi de break pe serviciul lui Horia, însă Feliciano și Marc au ratat șansa de a obține avantajul în debutul manșei a doua. Echilibrul s-a rupt rapid în favoarea lui Horia și Juls, cei doi distanțându-se la 3-1.
Chiar dacă spaniolii au avut mai multe șanse de rebreak, Tecău și Rojer s-au descurcat admirabil la fileu. La 5-3, Horia a servit pentru a închide partida, lucru care s-a și întâmplat. Chiar dacă au cedat primele două mingi de meci avute, Tecău și Rojer au fructificat-o pe a treia, cucerind un titlu mult dorit.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo