"Aduce întreg circul în jurul lui!" Kyrgios, caracterizat de partenerul său de la dublu

Nick Kyrgios își va începe în această noapte parcursul la US Open chiar în fața colegului său de la dublu, Thanasi Kokkinakis. Finalistul de la Wimbledon a fost caracterizat de compatriotul său, care știe că îl va aștepta un meci nebun în fața australianului de 27 de ani.

Thanasi Kokkinakis (L) and Nick Kyrgios pose with the championship trophy after winning their Men's Doubles Final match at the 2022 Australian Open.

Credit imagine: Getty Images

Kyrgios și Kokkinakis au relație foarte bună, cei doi reușind să cucerească titlul la dublu de la Australian Open la începutul lui 2022. În această noapte, cei doi se vor afla în părți opuse ale terenului și se vor lupta pentru un loc în al doilea tur al marelui șlem din New York.
Kokkinakis a vorbit înaintea partidei despre cum își imaginează partida din prima rundă, dar și despre un eventual avantaj pe care îl poate avea în fața numărului 25 mondial.
"Măcar cu Nick știu la ce să mă aștept. Aduce întreg circul în jurul lui de fiecare dată când joacă. Are nevoie să trăiască aceste meciuri în haos, în acest mediu este cel mai bun. Așa se simte cel mai bine. Dintotdeauna a fost așa. Poate fi un avantaj pentru mine că îl știu mai bine decât ceilalți?
Sper că da, dar nu vreau să vorbesc prea repede. Este destul de dificil să returnezi [împotriva lui]. Când am văzut câți ași a avut în finala de Wimbledon în fața lui Djokovic, dificultatea pe care a avut-o Novak în a-l citi. Acesta e cel mai mare obstacol cu Nick", a declarat jucătorul de 26 de ani, citat de welovetennis.fr.
Citește și:

KYRGIOS L-A NOMINALIZAT PE ALCARAZ CA FAVORIT LA CÂȘTIGAREA US OPEN

Aflat pe locul 25 în lume, Kyrgios nu se consideră favorit la cucerirea trofeului în ultimul Grand Slam al anului. Australianul a răspuns unei provocări lansate de Eurosport, în care se cerea nominalizarea jucătorului care se va impune la US Open, și l-a numit pe Carlos Alcaraz.
Ibericul nu a excelat la turneele din SUA , pierzând în primul tur la Montreal, contra lui Tommy Paul, și în sferturi la Cincinnati, contra lui Cameron Norrie, dar este văzut printre principalii pretendenți la titlu la Flushing Meadows. Alcaraz ar putea ajunge chiar lider mondial dacă va câștiga la New York, dar nu depinde doar de el: va fi pe primul loc în lume dacă va cuceri trofeul, dar să nu-l învingă în finală pe Rafa Nadal.
Dacă cei doi iberici se vor duela în ultimul act, iar Alcaraz va câștiga, vor fi la egalitate de puncte, dar Rafa va fi lider mondial pentru că are mai multe puncte adunate la turneele de Grand Slam și turnee Masters.
Turneul de la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se va desfășura în perioada 29 august – 11 septembrie și va fi transmis în direct și în exclusivitate în România de Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo