Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Holger Rune i-a tras la răspundere pe americani, la US Open! Răspunsul primit: "E dezamăgitor!"

Irina Aldea

Actualizat 29/08/2023 la 11:07 GMT+3

Holger Rune, cap de serie numărul patru la US Open 2023, a părăsit ultimul turneu de Grand Slam al anului încă din primul tur, el fiind învins de Roberto Carballes Baena. La conferința de presă, danezul a continuat să se plângă de faptul că a fost pus să joace pe terenul numărul 5, un teren mai mic, departe de atracțiile principale ale complexului.

Holger Rune

Credit imagine: Getty Images

Al patrulea jucător al lumii, Holger Rune, a suferit a șasea înfrângere consecutivă în circuitul masculin de tenis. La US Open, danezul a cedat în mod surprinzător în fața spaniolului Roberto Carballes Baena, aflat pe locul 63 ATP. Ibericul s-a impus cu scorul de 6-3, 4-6, 6-3, 6-2, după două ore și 38 de minute de joc.
Betano, US Open 2023
Toată emoția de la US Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
La conferința de presă de după înfrângere, Holger Rune a continuat să vorbească despre nemulțumirea sa cu privire la terenul pe care a jucat. Deși e cap de serie numărul 4, danezul a fost repartizat să debuteze pe terenul numărul 5, departe de atracțiile principale din complexul de la Flushing Meadows. Jucătorul monitorizat de Mouratoglou chiar a recunoscut că i-a tras la răspundere pe organizatori, care i-au oferit tânărului tenismen o explicație care nu l-a mulțumit deloc.

Holger Rune i-a tras la răspundere pe americani, la US Open! Nemulțumirea danezului

Cu două zile înainte de debutul ratat, Holger Rune a postat o fotografie pe rețelele de socializare arătându-le fanilor o mapă a complexului de la Flushing Meadows, încercând să-i ajute pe aceștia să găsească terenul cu numărul 5: "Nu este dificil, dar este diferit. Ești mai aproape de public, este un mediu plăcut. Nu am o problemă cu asta. Când evoluezi în clasament, vin și niște beneficii pe care ar trebui să le ai, să joci în condiții mai bune.
Cred că este normal și de obicei se întâmplă asta, dar nu și cu mine, nu aici. Este evident dezamăgitor, dar nu voi da vina pe teren pentru această înfrângere. El a jucat foarte, foarte solid. Toate meritele îi aparțin. Am postat acea postare ca o glumă. Bineînțeles că nu am fost fericit când am văzut ordinea de joc, dar am avut timp să procesez această informație și s-o accept. Nu e ca și cum nu pot juca tenis dacă nu sunt pe terenul central.
Am jucat probabil mai multe meciuri pe terenuri mici decât pe terenuri centrale în toată cariera mea, așa că totul este bine. Au fost, de asemenea, săptămâni grele până la US Open.Am încercat să obțin o explicație de la organizatori și mi-au spus ceea ce știm cu toții, că îi pun pe americani pe arenele principale. La fel se întâmplă și în Franța, iar acolo joc foarte mult. Încerci să pui mai multe întrebări și nu primești un răspuns. Este un pic cam greu, dar asta e", a fost discursul lui Rune la New York.
US Open 2023, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și pe aplicația Eurosport în perioada 28 august - 10 septembrie.
US Open 2023, programul zilei de marți, 29 august
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo