Apostolos Tsitsipas, primele declaraţii după ce fiul său l-a dat afară şi a zis că "l-a dezamăgit"
Actualizat 02/09/2024 la 10:00 GMT+3
Apostolos Tsitsipas a vorbit pentru prima oară despre faptul că a fost concediat de fiul său, Stefanos, şi a explicat că tenismenul are tot dreptul că ia decizii categorice pentru a-şi relansa cariera.
Apostolos & Stefanos Tsitsipas
Credit imagine: Getty Images

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Finalist la Roland Garros 2021 şi la Australian Open 2023, Stefanos Tsitsipas e în cel mai negru moment al carierei. A părăsit top 10 ATP, după o perioadă teribilă, în care, exceptând turneele de la Monte Carlo, Roma şi Roland Garros, nu a trecut niciodată de optimi în vreo competiţie importantă.
Grecul a simţit nevoia unei schimbări, simțind că tatăl său nu îl ajută, astfel că după Montreal, unde a pierdut în turul secund, a întrerupt colaborarea cu acesta. "Sunt dezamăgit de el", spunea la momentul respectiv Stefanos, dar lucrurile nu s-au îmbunătăţit între timp, astfel că elenul a părăsit US Open în primul tur.
Deşi a fost pus într-o situaţie ingrată de Stefanos, nu ca urmare a deciziei de a nu mai colabora, ci a declaraţiilor date, Apostolos a avut un discurs extrem de echilibrat în momentul în care a vorbit pentru prima oară despre ruptura profesională dintre ei.
"Nu e prima dată când mi se întâmplă asta, nu e nicio problemă. Stefanos a hotărât că vrea să îi fiu doar tată, nu vrea să îl mai ajut în legătură cu tenisul, nu vrea să îl mai consult.
El este care ştie ce simte şi ştie ce e mai bine pentru el. Trebuie să îi respectăm alegerile. Poate că într-o zi va reveni la alte sentimente faţă de mine şi va dori să îl antrenez din nou. Nu se ştie niciodată", a spus Apostolos pentru Tennis Tour Talk.
Stefanos Tsitsipas a speriat-o pe Paula Badosa la US Open cu ieșirea sa
Eliminat de la simplu, al 11-lea jucător al lumii a pierdut ieri şi la dublu mixt, în primul tur, acolo unde a făcut pereche cu iubita sa, Paula Badosa. Cei doi s-au înclinat în faţa perechii Olmos / Gonzalez, 6-7, 4-6, la capătul unui meci care a durat o oră și 16 minute de joc.
Probabil frustrat după eliminarea din primul tur de la simplu, în fața lui Jack Draper, Stefanos Tsitsipas a continuat să-și exprime supărarea pe teren la dublu mixt, câteva zile mai târziu. Santiago Gonzalez a trimis un serviciu puternic în terenul lui Tsitsipas și al Paulei Badosa, iar grecul a folosit reverul, însă a părut că lovește cu rama.
Mingea plecată din racheta elenului a aterizat în afara terenului, moment în care Stefanos Tsitsipas și-a vărsat furia pe propria rachetă, izbind-o de teren. Surprinsă și chiar puțin speriată, jucătoarea spaniolă a rămas fără cuvinte la reacția iubitului ei, tresărind.
Promo
Promo