"Blestemul simetriei"? Dacă istoria ultimului deceniu și jumătate se repetă, Djokovic NU câștigă US Open

US Open, al patrulea turneu de Grand Slam al anului, debutează luni, la New York, iar Novak Djokovic are șansa la Flushing Meadows să cucerească primul trofeu major din 2024. Istoria nu este însă de partea sa, iar dacă statistica trecutului se va repeta sârbul va termina anul fără a-și trece un turneu de Mare Slam în dreptul lui.

Novak Djokovic

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic a reușit în urmă cu circa o lună să își treacă în palmares singura distincție importantă pe care nu o avea, la capătul unei cariere absolut senzaționale, întorcându-se de la Jocurile Olimpice de la Paris cu medalia de aur.
betano
betanoCredit imagine: Eurosport
Toată emoția de la US Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Dincolo de performanța sa de pe zgura pariziană, Nole nu a reușit să câștige niciun trofeu major în anul 2024, după ce în 2023 a trecut în vitrină trei dintre cele patru trofee, cu excepția celui de la Wimbledon, pierdut în fața lui Carlos Alcaraz.
Acum, sârbul nu a mai reușit să încheie turneele de Grand Slam așa cum obișnuise, neavând după primele trei disputate nici măcar un trofeu. Astfel, Nole mai are o singură șansă în 2024 să câștige un Grand Slam, la Flushing Meadows, unde va debuta în dimineața zilei de marți. Sârbul trebuie să își apere trofeul cucerit anul trecut și, potrivit specialiștilor, este principalul favorit să se încoroneze din nou la New York.
Chiar și așa, o statistică interesantă îi poate da fiori, având în vedere că pare că ar exista o simetrie care ar "bloca visul" de a câștiga un Grand Slam în acest an.
În ultimul deceniu și jumătate, o dată la 7 ani, Nole a terminat sezonul fără vreun turneu de Grand Slam câștigat.
În 2010, Roger Federer (Australian Open) și Rafa Nadal (Roland Garros, Wimbledon, US Open) câștigau toate turneele majore, lucru care s-a repetat 7 ani mai târziu, în 2017. Atunci, aceiași doi jucători își împărțeau trofeele, câte două pentru fiecare (Federer câștiga Australian Open și Wimbledon, Nadal - Rolland Garros și US Open).
Dacă istoria se va repeta, de atunci și până acum au trecut 6 ani în care Nole a câștigat cel puțin un Grand Slam într-un an, deci anul 2024 ar fi anul în care sârbul nu ar obține nimic. Până acum, în acest an, Sinner (Australian Open) și Alcaraz (Roland Garros și Wimbledon) au câștigat turneele majore din circuit.

Trofeele de Grand Slam câștigate de Novak Djokovic în ultimii 15 ani

  • 2010: -
  • 2011: Australian Open, Wimbledon, US Open
  • 2012: Australian Open
  • 2013: Australian Open
  • 2014: Wimbledon
  • 2015: Australian Open, Wimbledon, US Open
  • 2016: Australian Open, Roland Garros
  • 2017: -
  • 2018: Wimbledon, US Open
  • 2019: Australian Open, Wimbledon
  • 2020: Australian Open
  • 2021: Australian Open, Roland Garros, Wimbledon
  • 2022: Wimbledon
  • 2023: Australian Open, Roland Garros, US Open
  • 2024: - (înainte de US Open)
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 august - 8 septembrie 2024.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo