Patimile miliardarei Pegula. Ajunsă în finala US Open, a vorbit în premieră despre ce a trebuit să suporte
Publicat 06/09/2024 la 09:04 GMT+3
Jessica Pegula, aflată în premieră în finala unui Grand Slam, a dezvăluit că a fost de mai multe ori aproape să renunțe la tenis, confruntându-se cu probleme legate de sănătatea mintală. Americanca a strâns din dinți și acum pare mai puternică decât oricând.
Pegula - Muchova - US Open Rezumat
Sursa video: Eurosport
Pegula, numărul 6 mondial, a dispus în trei seturi, 1-6, 6-4, 6-2, de Karolina Muchova din Cehia (52 WTA), pentru a se califica în premieră într-o finală de Grand Slam. Până la ediţia din acest an de la US Open, americanca în vârstă de 30 de ani nu reuşise să treacă de sferturile de finală la turneele majore.
Extrem de constantă în circuit, Jess avea o adevărată barieră mentală în Grand Slamuri. La 30 de ani și 193 de zile, ea a devenit cea mai în vârstă jucătore din SUA care atinge în premieră ultimul act într-o competiție de Grand Slam.
Drumul nu a fost nici pe departe ușor, mai ales că statutul de miliardară i-a determinat pe mulți să creadă că nu se dedică 100% tenisului. Presiunea a fost imensă, Pegula cochetând în multe rânduri cu ideea retragerii, simțind că e aproape să clacheze mental, dar a strâns din dinți și a mers mai departe.
"Nu știu dacă am crezut cu adevărat că se va întâmpla vreodată să ajung în finala unui Grand Slam, dar cu siguranță au fost momente în care nu am vrut să mai joc tenis, nu știam dacă vreau să mai fac asta. Am trecut prin momente foarte joase din punct de vedere al mentalului. Am avut multe dubii, multe gânduri de a renunța, dar până la urmă m-am întors mereu, mereu am arătat că pot să fac lucruri importante, mă pricep să fac asta. Am avut parte de o mulțime de provocări, dar, cumva, întotdeauna am crezut că sunt capabilă să rezolv problemele. Mi-am repetat mereu că pot, acest tip de încredere mă ajută să am liniște sufletească.
Este ceva incredibil, un vis din copilărie, este ceea ce mi-am dorit mereu. E multă muncă în spate, nici nu vă puteți imagina cât de multă. Sunt foarte fericită că sunt în finală, dar acum obiectivul e de a câștiga titlul. Dacă mi-ar fi spus cineva la începutul anului că voi fi în finala US Open aș fi râs mult, pe vremea aceea nu-mi trecea așa ceva prin cap. A fi capabil să depășesc toate provocările și să spun că am această mare oportunitate sâmbătă este ceva fantastic. La asta visează toți jucătorii, iar motivația e cu atât mai mare cu cât vorbim de un Grand Slam care se joacă în SUA. Este perfect, într-adevăr", a spus Pegula la final.
Jucătoarea din SUA e într-o formă fantastică, ea atingând ultimul act și la precedentele turnee din US Open Series (Rogers Cup și Cincinnati). Doar Rosemary Casals (1970), Evonne Goolagong Cawley (1973) și Serena Williams (2013) au reușit finale în același sezon la cele 3 mari competiții.
"Este foarte îmbucurător să am această serie, dar știu că lucrarea nu este încă terminată. Dar da, toți acești ani de muncă grea îmi oferă acum recompense. A trebuit să fiu foarte rezistentă la numeroși factori, bănuiesc că de într-un fel meritam aceste rezultate. E bine să văd că, într-un fel, am fost răsplătită în ultimele săptămâni. Cred că am reușit să depășesc multe provocări și diferite bariere în ultima lună, este deja o mare victorie pentru mine", a mai spus Jess.
Cum a reușit Pegula să întoarcă semifinala cu Muchova, de la US Open
Condusă cu 1-6, 0-2, 30-40, Jess a schimbat registrul și a oferit celor 23.000 de fani prezenți pe Arthur Ashe un comeback de excepție. La succesul sportivei de peste Ocean a contribuit și seria de neforțate a adversarei (40 față de doar 22), dar, per total, Pegula a fost jucătoarea mai bună, cu nervii mai tari, care a gestionat perfect meciul în ultimele lui două treimi.
Întrebată cum a reușit această revenire spectaculoasă, Pegula a recunoscut că a fost ajutată și de adversară, care a greșit enorm, mai ales în puncte cheie, unde s-ar fi putut desprinde decisiv.
"Evident, sunt foarte fericită să stau aici analizând cum am schimbat jocul, dar pe teren am trăit totul mai dur. Cumva, am găsit o cale și am început să joc un tenis foarte bun, păstrând momentumul odată ce mi-am intrat în ritm. Cred că în setul trei am jucat un tenis foarte bun; de fapt, de la finalul setului doi, am evoluat așa cum îmi doresc întotdeauna.
Nu știu cum am făcut, țin minte că Muchova a avut un voleu pentru a merge 3-0, în setul secund, dar a ratat. Acolo a fost cheia, am putut să îmi țin serviciul și să găsesc o modalitate de a continua. Aș spune că și publicul m-a ajutat să iau puțin mai multă adrenalină, pentru că aveam un joc foarte plat, nici măcar nu eram nervoasă.
Karo este o adversară foarte complicată, nu îți dă mult ritm, iar nivelul ei e unul excelent. Am urmărit să câștig fiecare minge, fără să mă gândesc la ce a fost în primul set și la cât e scorul. Odată ce am prins ritmul, am început să mă simt mai confortabil, să joc puțin mai agresiv și să intru din când în când mai mult în teren, dictând cu forehandul", a mai spus americanca.
Odată cu accesul în ultimul act de la New York, Pegula și-a securizat locul 3 în clasamentul ATP, ea urcând 3 poziții și întrecându-le, printre altele, pe Cori Gauff și Elena Rybakina. Chiar dacă va cuceri titlul de la Flushing Meadows, Jess nu poate spera la mai mult în termeni de poziții în ierarhie, diferența față de Sabalenka, ocupanta locului secund, fiind enormă.
În cealaltă semifinală, Aryna Sabalenka s-a impus în minimum de seturi în confruntarea cu surprinzătoarea Emma Navarro. Deşi sportiva clasată pe 12 WTA a reuşit anterior să treacă de campioana de la Flushing Meadows 2023, Cori Gauff, în această noapte ea nu a avut prea multe şanse în faţa jucătoarei din Belarus, care s-a impus cu 6-3, 7-6.
Aflată la a 4-a finală de Grand Slam pe hard, campioana de la Australian Open o conduce cu 5-2 la directe pe Jessica Pegula, care va bifa primul ultim act într-un turneu major. În ultima întâlnire directă, luna trecută la Cincinnati, bielorusa s-a impus în finală cu 6-3, 7-5. De asemenea, Aryna a câştigat 5 din ultimele 6 partide disputate împotriva lui Jess.
Promo
Promo