Novak Djokovic, în semifinale la US Open, după o bătălie epică împotriva lui Fritz! Recorduri pentru istoria tenisului
Actualizat 03/09/2025 la 07:03 GMT+3
Novak Djokovic s-a calificat în semifinale la US Open, după o confruntare de 3 ore şi 26 de minute cu numărul 4 mondial, Taylor Fritz. Sârbul a fost imperial în momentele cheie şi a obţinut un succes cu 6-3, 7-5, 3-6, 6-4 pentru a 14-a sa prezenţă în careul de aşi la Flushing Meadows.
Novak Djokovic lors de l'US Open 2025
Credit imagine: Getty Images
Novak Djokovic pleca din postura de favorit în dueul cu Taylor Fritz, lucru absolut firesc în ciuda vârstei sale. Sârbul avea 10-0 în întâlnirile directe cu americanul, dar numărul 4 mondial i-a oferit replici solide în ultimele două confruntări jucate.

Banner Betano
Credit imagine: Eurosport
Toată emoția de la US Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Așa s-a întâmplat şi acum, chiar dacă est europeanul a început perfect, cu break şi şi-a păstrat avantajul până la finalul primei manşe, pentru un 6-3 după 53 de minute. Nole a înfruntat 6 mingi de break în primul set, dar a rezistat eroic, arătând încă o dată că e aproape imbatabil în momentele sub presiune.
Djokovic avea 342-9 în Grand Slamuri când s-a impus în primul set şi 78-1 la US Open (singurul meci pierdut de la 1-0 la Flushing Meadows a fost finala cu Wawrinka, din 2016), astfel că părea improbabil ca Fritz să poată răsturna partida. S-a făcut chiar 2-0 la seturi, după o altă manşă de aproape o oră (7-5 pentru Djokovic), însă favoritul publicului a redat speranţa tribunelor cu un 6-3 în setul al 3-lea.
În al 4-lea set, s-a mers cap la cap cu serviciul până la 5-4 pentru Nole, niciunul dintre jucători neavând de înfruntat vreo minge de break. Ca de obicei în momentele cheie, Novak şi-a ridicat din nou nivelul şi şi-a procurat două mingi de meci pe serviciul nord-americanului. Fritz le-a salvat, însă la a 3-a astfel de oportunitate a lui Djokovic nu a mai avut nimic de făcut.
S-a terminat 6-3, 7-5, 3-6, 6-4 pentru Djokovic, la capătul unei partide de 3 ore şi 26 de minute, în care statistica a arăta un echilibru uriaş: 46-33 la lovituri direct câştigătoare pentru Fritz şi un raport aproape egal la neforţate (40-42). Diferenţele au fost micronice, dar capacitatea incredibilă a lui Nole de a gestiona momentele sub presiune au făcut iar diferenţa.
Djokovic a avut de înfruntat doi adversari. Pe lângă jocul foarte bun al lui Fritz, sârbul a fost deranjat şi de zgomotele celor peste 20.000 de oameni din tribune, care l-au susţinut în marea lor majoritate pe yankeu.
"Ce ai de gând să faci?", i-a strigat sportivul din Balcani lui Daniel Dumusois în startul setului 3, cu trimitere la zarva creată de fani.
Novak Djokovic şi recorduri pentru istoria tenisului după succesul cu Taylor Fritz din sferturile US Open
La 38 de ani şi 94 de zile, Nole a devenit cel mai în vârstă jucător din era open care să bifeze toate cele 4 semifinale ale turneelor majore într-un sezon.
Novak Djokovic s-a calificat în a 14-a sa semifinală la US Open, egalându-l pe Jimmy Connors. Niciun alt jucător în afara celor doi nu a avut atât de multe prezenţe în "careul de aşi" la Flushing Meadows.
Sârbul a confirmat încă o dată că e un adevărat "naş" pentru jucătorii "gazdă" ai turneelor majore. El are un raport de victorii/înfrângeri de 38-1 în aceste dueluri, singurul eșec venind în finala Wimbledon 2013, la Andy Murray.
Djokovic a bifat al 9-lea succes în faţa unui sportiv de top 5 ATP la US Open, egalându-i pe Ivan Lednl, Pete Sampras şi Roger Federer, şi ei cu câte 9 victorii în faţa unor astfel de oponenţi pe tărâm american.
Pentru a ajunge să lupte pentru trofeu, Nole va trebui să treacă de Carlos Alcaraz, un sportiv aflat într-o formă de zile mari, care nu a pierdut încă set la actuala ediţie de US Open. Sârbul îl conduce pe cel mai tânăr număr unu din istorie cu 5-3 la întâlnirile directe, cucerind 4 din ultimele 5 confruntări. Ultima a avut loc chiar în acest an, în sferturi la Australian Open, când sârbul a trecut de jucătorul iberic cu 4-6, 6-4, 6-3, 6-4.
Promo
Promo