Pam Shriver cere schimbarea formatului turneelor de Grand Slam! "Căldura extremă, complexitatea jocului"
Modul în care au fost organizate turneele din sezonul nord-american a fost vehement criticat în ultimele săptămâni. În plus, jucătorii se resimt după numărul mare de partide disputate, cel mai recent exemplu fiind Ben Shelton, care a fost nevoit să se retragă în turul al 3-lea la US Open. În acest context, Pam Shriver cere eliminarea formatului cu trei seturi din cinci la turneele de Grand Slam.
US Open 2025 se vede în direct pe Eurosport și HBO Max, în perioada 24 august - 7 septembrie
Sursa video: Eurosport
Ben Shelton s-a retras, vineri seară, în meciul din turul al 3-lea împotriva lui Adrian Mannarino, acuzând, la începutul, setului al 4-lea, o accidentare la umăr.

Betano US Open 2025
Credit imagine: From Official Website
Toată emoția de la US Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Astfel, programul solicitant din tenis continuă să facă victime, iar Ben Shelton nu este singurul care, în ultimul timp, a fost nevoit să se retragă sau a acuzat diferite probleme pe teren, de la cele cauzate de căldura excesivă până la unele de ordin medical.
Astfel, Pam Shriver propune schimbarea formatului turneelor de Grand Slam. Practic, fosta jucătoare de tenis consideră că bărbații ar trebui să joace și ei două din trei seturi.
Într-un astfel de context, Ben Shelton ar fi trebuit să câștige meciul cu Mannarino, având în vedere că a început să acuze dureri abia în al 4-lea act, când conducea cu scorul de 2-1 la seturi.
"Înțeleg tradiția ca bărbații să joace 3 din 5 seturi la turneele de Grand Slam, dar având în vedere modul în care se joacă tenisul acum, cerințele mai mari de călătorie, căldura extremă și complexitatea jocului care fac ca primele tururi să fie mai solicitante, avem nevoie de un format mai scurt. Sper că Ben și Novak sunt bine", a scris Pam Shriver pe rețelele de socializare.
Pam Shriver a câștigat de-a lungul carierei 22 de titluri de Grand Slam: 21 la dublu și unul la dublu mixt. În plus, în 1984, perechea formată din ea și Martina Navratilova a devenit singura care s-a impus în toate turneele de Grand Slam.
Pam Shriver are o finală disputată la US Open în proba de simplu, în 1978, pierdută în fața lui Chris Evert, 4-6, 5-7.
Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, se joacă în perioada 24 august - 7 septembrie și e transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)