Elena Rybakina a rupt tăcerea înainte de US Open! Ultimele informații despre accidentare: "Încă nu am intrat pe teren. Nu vreau să grăbim lucrurile"
Eurosport on GooglePrezența Elenei Rybakina la US Open este pusă sub semnul întrebării, având în vedere că ea s-a accidentat la Cincinnati, s-a retras din proba de dublu mixt de la Flushing Meadows și încă nu a efectuat vreun antrenament. Kazaha a oferit acum un interviu în care spune că nu se grăbește, dând de înțeles că va participa la ultimul Grand Slam al anului doar dacă va fi 100% din punct de vedere fizic.
Elena Rybakina
Credit imagine: Getty Images
Elena Rybakina - Iga Swiatek a fost cel mai așteptat meci din sferturile de finală ale turneului WTA 1000 de la Cincinnati, dar super-confruntarea s-a terminat după doar 5 game-uri. La 4-1 pentru poloneză în primul set, a doua jucătoare a lumii s-a retras, fiind accidentată.
De atunci, sportiva din Kazahstan a încercat să se recupereze și a creat îngrijorare înainte de startul ultimului Grand Slam al anului. Rybakina nu a participat în proba de dublu mixt și până acum nu a intrat pe teren pentru a efectua un antrenament, toată lumea întrebându-se dacă ea va putea juca în cadrul competiției care, teoretic, ar trebui să o propulseze pe primul loc în ierarhia mondială.
Elena Rybakina a rupt tăcerea acum într-un interviu pentru The Mirror. Kazaha a vorbit despre situația sa, spunând: "Ei bine, m-am ales cu o accidentare la ultimul turneu, așa că încerc să fac tot posibilul pentru a mă recupera. Până acum totul a mers bine. Din păcate, încă nu am intrat pe teren. Vom încerca în următoarele zile, dar da, pare să fie în regulă. Așa că sper să fie bine pentru primul meu meci. A fost foarte important (n.r. să mă odihnesc)".
Elena Rybakina nu vrea să forțeze! Prezența la US Open, încă sub semnul întrebării
În continuarea discuției, Elena Rybakina a dat de înțeles că nu va forța în cazul în care nu va fi recuperată în proporție de 100% și că va conta destul de mult când va avea programat primul meci. În plus, ea a punctat că încearcă să nu se gândească la ajungerea pe prima poziție în circuitul WTA.
"În total, am avut vreo 10 zile și mai am încă câteva la dispoziție pentru a mă pregăti. Depinde și când va fi (n.r. primul) meu meci, dar pur și simplu nu vrem să grăbim lucrurile. Da, îmi iau timp ca să fiu 100% sigură.
A fost un program foarte încărcat, trebuie să recunosc. Toronto a fost un turneu lung, cu toate acele meciuri grele jucate la rând. Și simt că, mai ales în ceea ce privește recuperarea, a fost dificil să joc meciuri nocturne, ca apoi să te trezești și să ai programul complet dat peste cap.
Apoi, venind la Cincinnati, am jucat două meciuri la rând, plus întreruperile cauzate de ploaie, a fost destul de greu. Toate acestea, desigur, s-au acumulat și au fost epuizante pentru organism. Dar, din nou, încercăm toate tratamentele posibile și sper că voi fi gata în următoarele câteva zile.
Se poate întâmpla sau nu (n.r. să ajung pe primul loc). Sunt și alte jucătoare care pot fi în aceeași poziție. Așa că încerc să nu mă gândesc la asta și doar să fiu 100% sigură că pot juca și că pot da tot ce am mai bun, iar acum o luăm pur și simplu de la o zi la alta", a spus Elena Rybakina.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 23 august - 13 septembrie. Meciurile de pe tabloul principal încep duminică, 30 august.
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)