Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Va putea Simona Halep să își apere titlul la Dubai? WTA pregătește o modificare importantă în 2021

Cezara Paraschiv

Actualizat 06/12/2020 la 15:27 GMT+2

WTA pregătește o schimbare importantă pentru calendarul competițional 2021, după ce Australian Open – primul Grand Slam al anului a fost reprogramat pentru intervalul 8-21 februarie. Vizat este și turneul de la Dubai, pe care Simona Halep l-a câștigat în acest an.

Simona Halep à Dubaï en 2020

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep ar putea să își apere titlul câștigat în acest an la Dubai în ianuarie 2021, cu o lună mai devreme decât ar fi fost normal. Asta pentru că pandemia de coronavirus a transformat alcătuirea calendarului competițional 2021 într-o înlănțuire complicată de mutări pe tabla de șah.
Australia nu este pregătită pentru sosirea caravanei tenisului în ianuarie 2021, iar soluția găsită de guvernul regiunii Victoria a fost aceea de a impinge Australian Open-ul cu trei săptămâni, în luna februarie. Această modificare afectează însă turneele programate în mod normal în acea perioadă, iar WTA caută cele mai bune mutări pentru a răspunde modificării dictate din Australia.
Situația este una complicată, pentru că tenisul feminin este dependent de piața asiatică într-o măsură mult mai mare decât circuitul masculin. Iar acest lucru s-a văzut clar în 2020, când la reluarea circuitelor, băieții au avut la dispoziție 26 de turnee ATP, inclusiv ATP Finals, în timp ce la feminin numărul de turnee WTA a fost de peste două ori mai mic (11). Cehia a fost singura țară care s-a arătat dispusă să preia noi competiții WTA după dispariția forțată a sezonului asiatic. În aceste condiții, șefii WTA luptă acum pentru a salva întrecerile de la Doha și Dubai, turnee potente financiar, aflate într-o zonă în care problemele cauzate de Covid-19 nu sunt atât de mari, iar restricțiile sunt, de asemenea, mai blânde.

Dubai, un turneu-talisman pentru Simona Halep

Turneul de la Dubai are o importanță aparte pentru Simona Halep. Deși de la an la an alternează categoria, între Premier și Premier 5, acesta este locul în care Halep a obținut titlurile numărul 10 și numărul 20 în carieră, borne importante.
Tradițional, dubla Dubai / Doha este programată în luna februarie, însă în 2021 s-ar suprapune peste primul Grand Slam al anului, ceea ce înseamnă că este imperativ ca aceste turnee să își schimbe datele de disputare.
Jucătorii și jucătoarele de tenis vor ajunge în Australia începând cu data de 15 ianuarie. De aceea, președintele WTA Steve Simon a transmis pentru Reuters că intenționează să dea start joc în noul sezon pe data de 4 ianuarie, departe de Australia. Dubla Dubai / Doha ar urma astfel să deschidă noul sezon competițional, devenind turnee pregătitoare pentru Australian Open 2021.
În prezent pe locul 2 WTA, Simona Halep ar fi nevoită să își înceapă sezonul la Dubai, în prima parte a lunii ianuarie, dacă va dori să își apere titlul. Constănțeanca a câștigat finala din 2020 pe 22 februarie, 3-6, 6-3, 7-6(5) în fața Elenei Rybakina (Kazahstan). Aryna Sabalenka (Belarus) este deținătoarea titlului la Doha.
  • Simona Halep și-a confirmat deja prezența la Australian Open 2021, chiar dacă va trebui să stea în carantină două săptămâni (dar cu posibilitatea de a se antrena în acest interval).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo