Venus Williams sfidează toate așteptările! Veterana din SUA, decizie uimitoare, la 45 de ani: Va participa la turneul de la Auckland, în 2026

Jucătoarea americană de tenis Venus Williams, fostul lider al clasamentului mondial, a decis să nu agaţe încă racheta în cui, la 45 de ani, urmând să participe în luna ianuarie la turneul WTA de la Auckland (Noua Zeelandă), au anunţat organizatorii.

Fotbalul: Povestea mea - Florin Bratu: "Așa s-a născut porecla Mitraliera"

Sursa video: Eurosport

Cea mai mare dintre surorile Williams, care are în palmares şapte titluri de Mare Şlem, a beneficiat de o invitaţie pentru a disputa acest turneu la începutul anului viitor (5-11 ianuarie), chiar înaintea Openului Australiei (18 ianuarie - 1 februarie), scrie Agerpres.
Absentă din circuit timp de aproape un an şi jumătate, Venus Williams a revenit pe teren în luna iulie, la turneul de la Washington. Ea a înfruntat-o atunci pe compatrioata sa Peyton Stearns (24 ani, locul 35 WTA), care nu era născută atunci când Venus cucerea primul ei trofeu la Wimbledon, în 2000. Meciul a fost câştigat de Venus Williams în două seturi (6-3, 6-4).
CITEȘTE ȘI:

Venus Williams s-a înscris la primul turneu organizat în 2026

Experimentata jucătoare americană a mai disputat alte două meciuri în această vară, ambele pierdute, la Cincinnati şi US Open, nu fără a-i lua un set cehoaicei Karolina Muchova, a 13-a jucătoare a lumii, la Grand Slam-ul de la New York.
"Ea este una dintre marile jucătoare ale erei moderne, iar performanţele sale pe teren vorbesc de la sine. Venus a avut o influenţă profundă asupra evoluţiei tenisului feminin şi a inspirat următoarea generaţie prin pasiunea sa neclintită pentru acest sport", a declarat directorul turneului de la Auckland, Nicolas Pamerin, asigurând că americanca este "într-o formă şi într-o condiţie fizică remarcabile".
Venus Williams, care a câştigat turneul Auckland Classic în 2015, învingând-o în finală pe daneza Caroline Wozniacki, a cucerit cinci titluri individuale la Wimbledon, două la US Open şi o medalie olimpică de aur, la Sydney, în anul 2000.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Florin Bratu și se vede sâmbătă, 8 noiembrie, la ora 20.45, pe Eurosport 1 (reluarea va putea fi urmărită duminică, de la 16.30). Fiecare ediție este apoi disponibilă și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo