Simona Halep s-a calificat în optimile de finală la turneul de la Moscova după un meci foarte intens cu Anastasia Potapova, mai ales în setul secund. Sportiva noastră s-a impus cu scorul de 6-1, 6-4, la capătul unui meci care a durat o oră și 30 de minute de joc. Acum, pentru un loc în sferturile de finală se va confrunta cu învingătoarea dintre Kudermetova și Selekhmeteva.
După un prim set foarte bun, în care a dominat de la cap la coadă jocul, setul secund a debutat la fel, cu Simona Halep atacând, fiind jucătoarea mai agresivă, mai prezentă în joc. Potapova însă nu a fost dispusă să renunțe pur și simplu la luptă și a încercat să revină și chiar să trimită meciul în decisiv, dar la 4-4 și-a cedat serviciul, oferindu-i Simonei șansa de a încheia meciul din primul tur.
Tenis
Simona Halep, nevinovată în ochii unui cunoscut tenismen: "Ar fi făcut asta dacă ar fi vrut!"
01/12/2022 LA 15:38

Simona Halep, prestație solidă în primul tur la Moscova

Tot marți, Irina Bara (cealaltă reprezentantă a României pe tabloul principal) a fost eliminată în runda inaugurală de către Tereza Martincova. Astfel, România a rămas în competiție cu doar o reprezentantă, Simona Halep, care a oferit o reacție după calificarea în optimile de finală.
"A fost un meci dificil, dar nu mă așteptam la altceva. Am jucat în Australia cu ea și știam că va fi o bătălie. Știam că e puternică, lovește tare și luptă până la final. Am rămas încrezătoare până la final, dar serviciul m-a ajutat azi enorm. E greu să mă gândesc la titlu în acest moment pentru că am fost accidentată în acest sezon, încă nu am ritmul necesar pentru meciuri lungi cosnecutive, dar totul e posibil. Îmi place enorm să joc aici, am amintiri foarte frumoase din 2013 de aici", a spus Simo la Moscova.
LG iți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Tenis
Un sponsor important al Simonei Halep, mesaj special de Ziua Națională! Ce i-a transmis româncei
01/12/2022 LA 13:53
Tenis
Simona Halep a fost în mod oficial exclusă de la turneul din Africa! Anunțul organizatorilor
30/11/2022 LA 17:02