Naomi Osaka (2 WTA) nu a mai jucat niciun meci oficial în circuitul WTA de la Roland Garros încoace, turneu de la care s-a retras acuzând probleme de sănătate mintală. Ulterior, nipona nu a mers nici la Wimbledon, iar la Jocurile Olimpice a dezamăgit, fiind eliminată în turul 3 de Marketa Voundrousova.
Osaka a decis să revină în circuitul WTA la turneul de la Cincinnati, dar a arătat că nu a trecut complet peste problemele mentale, izbucnind în lacrimi la conferința de presă de dinaintea competiției din Statele Unite.

Naomi Osaka, în optimi la Cincinnati

Tenis
Naomi Osaka n-a glumit cu anunțul de la US Open! Decizia de ultim moment luată de niponă
ACUM 8 ORE
După ce a avut parte de un prim tur liber, a 2-a jucătoare a lumii a înfruntat-o pe Cori Gauff (24 WTA) în turul secund. Americanca de 17 ani a început mai bine și a câștigat primul set cu 6-4. Gauff a fost prima care a reușit break-ul și în manșa secundă, dar Osaka și-a ridicat nivelul și a replicat repede, reușind apoi să câștige setul cu 6-3 și să trimită partida în decisiv.
Fiind jucătoarea care vine din urmă, Osaka s-a desprins repede și în setul 3, iar apoi a fost foarte sigură la serviciu (a pierdut un singur punct pe propriul serviciu în decisiv), impunându-se în final cu 4-6, 6-3, 6-4, la capătul a 2 ore și 11 minute de joc.
În optimile de finală, Naomi Osaka va juca cu Jil Belen Teichmann (65 WTA), care a învins-o pe Bernarda Pera (83 WTA) cu 6-1, 6-4.
Tot astăzi, Bianca Andreescu (8 WTA) a fost eliminată din competiție, canadianca de origine română cedând în 2 seturi în fața Karolinei Muchova (23 WTA), scor 4-6, 2-6.
Într-o altă partidă tare din turul secund, Angelique Kerber (21 WTA) a trecut în 3 seturi de Elina Svitolina (5 WTA), scor 7-5, 2-6, 6-4.
În această noapte, Simona Halep va juca și ea în turul secund la Cincinnati. Sportiva noastră va da piept cu Jessica Pegula, meci care va începe în jurul orei 1:30 (ora României).
Tenis
"Contrastul dintre ele este uriaș!" Ce avantaj are Emma Răducanu în fața lui Naomi Osaka
IERI LA 15:52
Tenis
Emma Răducanu, peste Naomi Osaka? Estimările experților privind ascensiunea campioanei de la US Open
17/09/2021 LA 06:52