Anett Kontaveit le-a "bătut obrazul" organizatorilor Wimbledon, după decizia de neînțeles a acestora

Anett Kontaveit, sportiva din Estonia aflată la ultimul turneu al carierei, le-a "bătut obrazul" organizatorilor Wimbledon, care i-au programat posibil ultimul meci al carierei pe o arenă fără tribune. Din fericire, finalista de la Turneul Campioanelor 2021 a câștigat primul meci de pe iarba londoneză, iar acum va evolua pe o arenă mai mare.

Anett Kontaveit to była wiceliderka rankingu WTA

Credit imagine: Getty Images

picture

Betano - Wimbledon 2023

Credit imagine: Eurosport

Toată emoția de la Wimbledon de pe Eurosport se joacă cu BETANO
Tenismena de doar 27 de ani a anunțat în urmă cu puțin timp că probleme sale la spate au obligat-o să își ia "adio" prematur din tenis, iar Wimbledon va fi ultimul turneu la care va participa. Organizatorii de la All England Club nu au dat dovadă însă de extrem de multă empatie pentru fosta ocupantă a locului al doilea în ierarhia WTA, prin intermediul unei decizii ce a "pus pe jar" fanii sportului alb.
Kontaveit și Stefanini (sportiva din Estonia s-a impus în cele din urmă cu 6-4, 6-4) au fost nevoite să joace pe terenul 6 de la All England Club, care nu are locuri și tribune în dotare. Există doar câteva scaune care sunt dedicate staff-ului celor două jucătoare și familiilor, însă suporterii estonei și fanii sportului alb nu au putut să o vadă pe Kontaveit în ceea ce putea reprezenta ultima partidă din carieră.
Alegerea organizatorilor londonezi nu a fost pe placul fanilor tenisului, iar fosta ocupantă a locului secund din ierarhia WTA, și-a exprimat la rândul său dezamăgirea în legătură cu decizia luată.
"Sper să fiu pe un teren mai mare în runda următoare. Oricum nu mă așteptam să joc Center Court, dar este păcat că am jucat pe o arenă atât de mică, pentru că a existat un mare interes din partea publicului. Este decizia organizatorilor și nu pot face nimic în acest sens", a spus Kontaveit în conferința de presă de după victoria cu Stefanini.
Fanii s-au îngrămădit să o urmărească pe estonă, la ceea ce ar fi putut fi ultimul său meci din carieră.
De notat că organizatorii au înțeles că au greșit și au programat disputa lui Kontaveit din turul secund, cu Marie Bouzkova, pe Court 18, o arenă mult mai mare.

Anett Kontaveit se retrage din tenis

Anett Kontaveit a câștigat 6 turnee WTA și a jucat 2 finale de WTA 1000. În 2021, ea a ajuns până în finala Turneului Campioanelor, unde a fost învinsă de Aryna Sabalenka.
Fost loc 2 WTA, estona nu a livrat la nivelul dorit în turneele de Grand Slam, unde nu a trecut de sferturi. La 27 de ani, Kontaveit avea ocazia să bifeze și alte rezultate importante, dar problemele de la spate au forțat-o să își încheie cariera.
"Astăzi vă anunț că îmi închei cariera competițională de sportiv. După mai multe vizite la doctor și consultări cu echipa mea medicală, am fost informată că am o degenerare a discurilor lombare la spate. Acest lucru nu îmi permite să mă antrenez în mod intens sau să continui să concurez la nivel competițional. Prin urmare, este imposibil să continui la cel mai înalt nivel într-un domeniu atât de competitiv.
Tenisul mi-a oferit și m-a învățat multe, iar eu sunt foarte recunoscător pentru asta. A fost important pentru mine să aduc steagul estonian pe terenurile de tenis și să pot juca în fața suporterilor și fanilor mei din întreaga lume. Sunt pregătită pentru noi provocări după ultimul meu efort ca jucătoare profesionistă de tenis - să mă bucur de joc și să concurez cât de mult pot la Wimbledon. Vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul vostru constant. Anett", a fost anunțul postat de jucătoare pe rețelele de socializare.
Programul zilei, la Wimbledon
picture

Program Wimbledon

Credit imagine: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo