Premiere istorice în istoria tenisului! 3 recorduri în Era Open, doborâte de finala feminină de la Wimbledon
Publicat 14/07/2023 la 09:50 GMT+3
Finala feminină de la Wimbledon bifează 3 recorduri în Era Open, astfel că, deşi ultimul act nu are pentru unii pedigreeul aşteptat, cu siguranţă că va suscita mult interes.
Marketa Vondrousova
Credit imagine: Eurosport
Ons Jabeur - Marketa Vondrousova este marea finală de la al treilea turneu de Grand Slam al anului. Puţini ar fi mizat pe tunisiancă, în contextul în care aceasta nu a avut un 2023 extraordinar şi era pe o jumătate teribilă, cu Kvitova, Rybakina şi Sabalenka. Şi mai puţini specialişti ar fi pariat pe cehoaică, mai ales că aceasta nu trecuse de turul secund la Wimbledon la ultimele 3 ediţii.
În consecinţă, acest ultim act puţin aşteptat va seta câteva borne în istoria tenisului. Astfel, pentru a 7-a ediţie la rând vom avea o altă campioană Wimbledon. Niciodată nu s-a mai întâmplat să asistăm la o astfel de serie, în vreun Grand Slam, în Era Open. Câștigătoarele anterioare de la All England Club au fost: Elena Rybakina (2022), Ashleigh Barty (2021), Simona Halep (2019), Angelique Kerber (2018), Garbiñe Muguruza (2017) și Serena Williams (2016).
Ultimele 6 finale de Wimbledon feminin
De asemenea, deznodământul finalei de mâine va mai seta un record: pentru prima oară în istorie asistăm la o serie de 6 ani consecutivi în care învingătoarea se impune în premieră la Wimbledon. De la Muguruza, în 2017, toate câştigătoarele Wimbledon s-au impus pentru întâia dată pe iarba londoneză. Aşa se va întâmpla şi acum, independent de rezultatul de sâmbătă.
Marketa Vondrousova, prima jucătoare care nu e cap de serie care ajunge în finala Wimbledon
Marketa Vondrousova era clasată înainte de competiția londoneză pe poziția a 42-a și puțini ar fi crezut că cehoaica va ajunge atât de departe. Ea a atins o bornă rară în tenisul feminin, devenind a 3-a jucătoare din istorie care ajunge în careul de ași la Wimbledon eliminând pe parcurs 4 capi de serie. Înainte de succesul cu Svitolina, din semifinale, Marketa le-a mai învins la această ediție pe Veronika Kudermetova (cap de serie 12), Donna Vekic (cap de serie 20), Marie Bouzkova (cap de serie 32) şi Jessica Pegula (cap de serie 4). În istoria Erei Open doar Jie Zheng (2008) și Barbora Strycova (2019) au mai reușit să "răpună" 4 favorite la un Grand Slam. Niciuna nu a reușit să se califice în finală la acele ediții, astfel că Vondrousova marchează o premieră absolută.
Cehoaica este, totodată, prima jucătoare care nu beneficiază de statutul de cap de serie care ajunge în ultimul act la All England Club, în Era Open. Ultima jucătoare care nu a fost favorită la Wimbledon și care a ajuns în ultimul act a fost Billie Jean King. Se întâmpla înainte de Era Open, americanca pierzând finala din 1963 contra lui Margaret Court (3-6, 4-6). Sportiva din SUA a devenit ulterior una dintre cele mai mari campioane de pe iarba londoneză, câștigând nu mai puțin de 6 trofee (1966, 1967, 1968, 1972, 1973, 1975).
Niciodată o jucătoare care nu a fost cap de serie nu a reușit să se impună la Wimbledon. Cel mai slab clasată sportivă care a cucerit trofeul a fost Venus Williams (locul 23 mondial, în 2007).
Finala de la Wimbledon, dintre Ons Jabeur şi Marketa Vondrousova, are loc sâmbătă, de la ora 16:00, în direct pe Eurosport şi în aplicaţia Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo