Eurosport
Simona Halep, Rafa Nadal și Emma Răducanu, printre absențele de marcă de la Wimbledon! Cine mai lipsește
De
Publicat 01/07/2023 la 16:26 GMT+3
Wimbledon 2023 începe luni, în direct și în exclusivitate pe Europsort și aplicația Eurosport. Simona Halep, Rafael Nadal și Emma Răducanu sunt câteva dintre absențele de marcă de la cel de-al treilea Grand Slam al anului, iar Novak Djokovic și Iga Swiatek pornesc ca mari favoriți.
Wimbledon 2023 se desfășoară în perioada 3-16 iulie, în direct pe Eurosport & pe aplicația Eurosport
Sursa video: Eurosport
Simona Halep se află la Londra în aceste zile unde așteaptă o decizie a Tribunalului Sports Resolution în cazul de dopaj în care este implicată. Sportiva noastră ratează și Wimbledon 2023, competiție care debutează luni, în direct și în exclusivitate pe Europsort și aplicația Eurosport.
Românca este una dintre absențele de marcă de pe iarba londoneză din acest an. Simona este campioana din 2019 de la cel de-al treilea Grand Slam al anului, după ce a reușit o performanță extraordinară, impunându-se în finala cu Serena Williams, scor 6-2, 6-2.
Rafael Nadal este al doilea nume mare care va lipsi de la această ediție a Wimbledonului, ibericul anunțând că nu este refăcut complet după accidentările care i-au dat atâtea bătăi de cap.
El vrea să revină în cea mai bună formă în circuitul ATP și să se poată bate cu șanse reale la cucerirea celui de-al 23-lea Grand Slam al carierei. Două titluri de campion la Wimbledon are Rafa, iar anul trecut a ajuns până în semifinale, unde a fost nevoit să se retragă.
Citește și:
Simona Halep, Rafa Nadal și Emma Răducanu, printre cele mai mari absențe de la Wimbledon
Emma Răducanu este jucătoarea în care suporterii locali și-au pus cele mai mari speranțe în ultimii ani, dar campioana de la US Open 2021 nu a reușit mari performanțe și pe iarbă. Cea mai bună performanță la Wimbledon este un tur 4, atins în același an cu cucerirea primului titlu de Grand Slam din carieră, dar acum va lipsi de la turneul ce debutează luni.
Naomi Osaka a ajuns să își domine adversarele pe hard încă de la o vârstă fragedă. Jucătoarea din Japonia e de 2 ori campioană la Australian Open și de 2 ori la US Open, dar nu are niciun Slam pe zgură sau iarbă. Ea va lipsi, după ce a anunțat că e însărcinată, la începutul anului.
Angelique Kerber, Marin Cilic, Garbine Muguruza sau Karen Khachanov sunt alți jucători importanți care nu vor participa la Wimbledon 2023. Nemțoaica lipsește din același motiv ca și Osaka, iar ceilalți din cauza accidentărilor.
Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, se desfășoară în perioada 3-16 iulie, în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Promo
Promo