Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Novak Djokovic se prăbușește în clasamentul ATP, după triumful de la Wimbledon! Ce loc va ocupa Nole de mâine

Eurosport
DeEurosport

Publicat 10/07/2022 la 21:12 GMT+3

Novak Djokovic a reușit din nou să producă magie pe terenul central de la Wimbledon și să cucerească titlul după o finală foarte antrenantă cu Nick Kyrgios, pe care l-a învins în 4 seturi.

Djokovic, magistral în finala cu Nick Kyrgios la Wimbledon! Sârbul a cucerit titlul major cu nr. 21

Novak Djokovic (3 ATP, principal favorit) a câştigat duminică turneul de Grand Slam de la Wimbledon după ce s-a impus în finală, în patru seturi, 4-6, 6-3, 6-4, 7-6 (3), în faţa australianului Nick Kyrgios (40 ATP), după trei ore și 4 minute de joc. Partida, una în care a "plouat" cu aşi, a durat un pic mai mult de trei ore, sârbul reuşind 15 aşi, iar australianul nu mai puţin de 30. Ambii jucători au avut câte 7 duble greşeli.
Este cel de-al 7 turneu de la Wimbledon câştigat de sârb, care deţine trofeul încă din 2018, în condiţiile în care, în 2020, din cauza pandemiei, competiţia nu a avut loc. El a mai fost campion în 2011, 2014 şi 2015. Chiar dacă a cucerit titlul la All England Club, Novak Djokovic va coborî câteva locuri în clasamentul ATP, ca urmare a neacordării de puncte pentru Wimbledon.
CITEȘTE ȘI:

Novak Djokovic coboară în clasamentul ATP, după triumful spectaculos de la Wimbledon

Deși Novak Djokovic a cucerit al șaptelea titlu pe iarba de la Wimbledon, el va pierde totuși cele 2000 de puncte dobândite în 2021 și va coborî nu mai puțin de patru locuri în clasamentul ATP începând cu luni. ATP și WTA au luat decizia de a nu acorda niciun punct campionilor din acest an de la Wimbledon, ca sancțiune pentru englezi, care au interzis participarea rușilor și bielorușilor la turneu.
Până nu demult, Nole era lider incontestabil în clasament, însă ulterior a căzut pe 3. Începând de mâine, Novak Djokovic va coborî pe locul 7 ATP, cu 4770 de puncte. Același lucru este valabil și pentru Nick Kyrgios, care va trece de pe locul 40 în lume pe locul 45. Dar alunecarea în clasament va continua pentru Nole, pentru că aproape sigur acestuia nu i se va permite să participe la US Open şi nici la turneele care precedă Flushing Meadows (US Open Series).
Explicaţia aici e cât se poate de simplă: Nole e nevaccinat şi SUA nu permite accesul pe teritoriul ei persoanelor care nu fac dovada imunizării. Singura lui șansă ar fi legată de o schimbare de optică până în august în privința politicii de imigrare. Totuși, potrivit tennisuptodate.com o astfel de variantă iese din calcule, mai ales că un nou val de Covid-19 a lovit SUA în ultimele săptămâni. În consecinţă, după US Open, Djokovic va mai pierde 1200 de puncte, aferente finalei din 2021, şi va coborî în clasament pe locul 11 sau 12, în funcţie de ce fac jucătorii care "bat" la porţile top 10 ATP.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo