Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Tsitsidosa" se mută, din online, pe teren! Tsitsipas și Badosa vor juca la dublu mixt la Wimbledon

Bianca Dumitru

Publicat 05/07/2023 la 22:40 GMT+3

Paula Badosa și Stefanos Tsitsipas formează un cuplu de câteva săptămâni și sunt de nedespărțit din momentul în care și-au confirmat relația pe rețelele de socializare. Acum cei doi sportivi vor face pereche și la Wimbledon, în proba de dublu mixt.

Stefanos Tsitsipas (R) and Paula Badosa

Credit imagine: Getty Images

Stefanos Tsitsipas și Paula Badosa vor juca împreună în proba de dublu mixt de la Wimbledon, la scurt timp după ce au anunțat că sunt într-o relație.
Zvonurile privind legătura dintre cei doi sportivi au apărut în timpul Roland Garros, când jucătoarea de tenis a fost văzută în tribune la unul dintre meciurile grecului.
Ulterior, cei doi și-au confirmat relația pe rețelele de socializare, unde au postat mai multe mesaje romantice și fotografii în care pot fi văzuți împreună, actualizându-și pozele de profil de pe Spotify cu selfie-uri în doi. Mai mult, pe Instagram, tenismenii și-au creat un cont comun, Tsitsidosa, care a adunat rapid peste zeci de mii de followers.
Acum, la Wimbledon, cei doi sportivi au decis să facă echipă și pe teren, în proba de dublu mixt. Tsitsipas și Badosa nu vor avea o misiune ușoară, urmând a înfrunta în primul tur perechea formată din Jessica Pegula și Austin Krajicek, cap de serie nr. 1.
Pe tabloul din Grand Slam-ul londonez se mai află perechile Katie Boulter / Alex de Minaur, Taylor Townsend / Jamie Murray și Desirae Krawczyk / Neal Skupski, care vor lupta să-și apere titlul cucerit anul trecut.
Citește și:

TSITSIPAS ȘI-A GĂSIT SUFLETUL PERECHE

După ce și-a oficializat relația cu Paula Badosa, Tsitsipas a mărturisit că se simte "extrem de binecuvântat", spunând că nu a mai avut o astfel de conexiune cu nimeni până acum. În plus, sportivul de 24 de ani a dezvăluit că o consideră pe Badosa "sufletul său pereche" și s-a declarat liniștit.
"Mă simt fericit și mulțumit. Nu am mai simțit cu adevărat acest tip de legătură cu nimeni până acum. Nu vreau să par ciudat sau altceva pentru că asta este realitatea și cu asta mă confrunt. Sunt extrem de binecuvântat și fericit că acest lucru a apărut în această fază a vieții mele.
Pot să fac ceea ce îmi place și pot să fac asta cu cineva care mă înțelege pe deplin și înțelege ce se întâmplă. Am fost foarte interesat de mintea ei mai mult decât de orice altceva.
Desigur că există atracție, dar uneori este vorba doar despre o interacțiune sufletească și despre a te îndrăgosti de mintea cuiva. Aceste lucruri se întâmplă foarte rar.
Parcă împărtășim aceeași identitate, avem același stil de viață, aceleași dorințe, aceleași pasiuni, aceleași ambiții. suntem la fel. Este minunat să fiu parte din această relație și să experimentezi asta în fiecare zi", a declarat Stefanos Tsitsipas, luna trecută.
Turneul de Grand Slam de la Wimbledon este programat în perioada 3 - 16 iulie și va fi transmis pe Eurosport și în aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo