A petrecut mai mult timp la încălzire decât în meci! Ben Shelton, genial după victoria de la Wimbledon, cu Hijikata

Ben Shelton s-a calificat în turul 3 de la Wimbledon, după ce a trecut în trei seturi de Rinky Hijikata, scor 6-2, 7-5, 6-4. Partida a fost întreruptă aseară, cu un singur game înainte de final, iar astăzi, cei doi au petrecut mai mult timp la încălzire decât în duelul propriu zis, terminând partida într-un minut.

Wimbledon 2025 se vede în direct pe Eurosport și Max în perioada 30 iunie - 13 iulie

Sursa video: Eurosport

Scene incredibile au avut loc aseară la Wimbledon, unde organizatorii au întrerupt meciul Ben Shelton – Rinky Hijikata, când numărul 10 ATP se pregătea să servească pentru meci.
Betano.

Betano.

Credit imagine: Eurosport

Toată emoția de la Wimbledon de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Cei doi au revenit astăzi pe iarba londoneză, iar americanul a încheiat rapid socotelile, câștigând game-ul de serviciu într-un minut, cu 4 puncte consecutive, și închizând partida. Practic, cei doi au petrecut mai mult timp la încălzire – 5 minute – decât în game-ul care s-a mai jucat azi.
După încheierea partide, care în total a durat 2 ore și 16 minute, Shelton și-a cerut scuze fanilor, care nu au putut vedea prea mult tenis din partea sa, dar a avut și o reacție de fair play la adresa organizatorilor, pe care i-a înțeles pentru decizia luată joi seara, de a suspenda partida.
"Pentru mine, a fost o experiență complet diferită să joc în două zile și să revin astăzi pentru… ce-a fost aia… 55 de secunde. Speram măcar să pot lovi câteva mingi de pe fundul terenului. Poate va trebui să merg pe terenurile de antrenament. Îmi pare rău că nu ați apucat să vedeți prea mult tenis.
În acel moment (n.r. aseară când meciul s-a întrerupt), știam că jucăm în condiții care nu erau deloc ideale pentru tenis. Așa că pentru mine a fost ceva gen: "ce mai contează un game în plus?" Înțeleg că organizatorii trebuie să ia deciziile pe care le consideră necesare, iar jucătorii trebuie să le accepte. Așa am făcut și eu. Am venit azi și mi-am făcut treaba", a declarat Ben Shelton după meci.

Wimbledon: De ce a fost întrerupt meciul dintre Ben Shelton și Hijikata, cu doar un game înainte de final

Explicaţia oficială a fost că nu mai există suficientă vizibilitate, din cauza întunericului (ora era 21:29), lucru care nu stă în picioare, după cum se vede pe imagini. În plus, confruntarea ar mai fi putut dura doar câteva minute, judecând după faptul că australianul nu obţinuse nici măcar un break până atunci. Ca atare, părea doar o formalitate pentru ca Ben să închidă partida, cu serviciul, la 5-4 în setul 3.
Shelton a fost extrem de deranjat de această hotărâre ciudată şi a gesticulat violent, reproşându-i arbitrului şi supervizorului partidei că decizia e una lipsită de logică. Supărarea americanului nu ţine doar de faptul că în ziua lui liberă va trebui să revină la All England Club pentru a termina meciul, dar şi de contextul general.
Concret, ambii jucători au pledat pentru suspendarea jocului înainte de setul 3 și în timpul setului 3 din cauza unei suprafețe alunecoase, dar li s-a refuzat această doleanţă. În cele din urmă, s-a decis sistarea partidei în cel mai nepotrivit moment.
De menţionat că şi publicul a fost extrem de nemulţumit de această întrerupere a partidei, fanii fluierând şi huiduind. Lucru absolut firesc în condițiile în care aceştia au plătit bilet să vadă un meci care nu s-a terminat (tichetele nu sunt transferabile de la o zi la alta şi, chiar dacă ar fi fost așa, puţini ar fi revenit probabil la arenă pentru a vedea câteva minute dintr-o dispută).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo