Locul 140 mondial, surpriză de proporții la Wimbledon! Favoritul #4 a fost eliminat după un meci de cinci seturi

Otto Virtanen, aflat pe locul 140 în ierarhia mondială și venit din calificări, a produs o surpriză de proporții! Finlandezul l-a eliminat pe Ben Shelton în cinci seturi, revenind de la 1-2 la seturi și de la 5-8 în maxi-tiebreak-ul actului decisiv.

Wimbledon 2026 se vede în direct pe Eurosport și HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie

Sursa video: Eurosport

Otto Virtanen și Ben Shelton s-au întâlnit astăzi în primul tur la Wimbledon. Americanul, sfertfinalist anul trecut la All England Club, pornea clar cu prima șansă în fața sportivului venit din calificări, însă a suferit o înfrângere foarte dureroasă.
Casa Pariurilor, Wimbledon 2026

Casa Pariurilor, Wimbledon 2026

Credit imagine: From Official Website

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
În primul set s-a mers cu serviciul până la 4-4, moment în care Otto Virtanen și-a procurat nu mai puțin de patru mingi de break, fructificând-o pe ultima. Ulterior, el și-a ținut serviciul fără emoții, la 15, și astfel s-a impus cu scorul de 6-4. Totuși, Ben Shelton a revenit și a preluat conducerea.
În actul secund, americanul a câștigat cu 6-3, iar în al treilea s-a ajuns la 6-6. Favoritul #4 al competiției a salvat o minge de set și în cele din urmă și-a adjudecat manșa cu 10-8, astfel că părea că ia o opțiune serioasă la calificare în turul al 2-lea de la Wimbledon.

Otto Virtanen, abia a 3-a victorie a carierei pe tabloul principal la Grand Slam-uri

Doar că Otto Virtanen a oferit o replică spectaculoasă în setul al 4-lea. Finlandezul a reușit break-ul chiar în primul game de retur și nu a avut emoții la serviciu. Mai apoi, el s-a impus din nou pe retur, adjudecându-și setul cu 6-2 și împingând astfel disputa în decisiv. În ultima manșă, ambii sportivi și-au procurat mingi de break, însă niciuna nu a fost fructificată și s-a ajuns la maxi-tiebreak.
Ben Shelton a ajuns să conducă cu 8-5, fiind la două puncte de victorie. Virtanen și-a ținut următoarele două servicii, recuperându-și mai apoi mini-break-ul și egalând la opt. Americanul a avut o minge de meci, la 9-8, însă finlandezul a replicat cu trei puncte adjudecate la rând și s-a calificat în turul secund cu scorul de 6-4, 3-6, 6-7 (8), 6-2, 7-6 (9), după mai bine de patru ore de joc.
Pentru Otto Virtanen, calificarea în turul secund la Wimbledon reprezintă egalarea celei mai bune performanțe a carierei în turneele de Grand Slam, după ce reușise să câștige câte un meci la Wimbledon 2024 și US Open 2024. Următorul său adversar va fi Fery.
Wimbledon 2026, al treilea turneu de Grand Slam al anului, va putea fi urmărit în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo