Djokovic nu se aștepta la așa ceva! Ce a aflat despre fana care a intrat în istoria Wimbledon, în 2019: "Wow, serios? Ai vorbit cu ea azi?!"
Djokovic a avut parte de o surpriză la actuala ediție a Wimbledon. Un moment devenit deja legendă în finala epică din 2019, când sârbul l-a învins pe Federer după ce a salvat două mingi de meci, a fost readus în discuție, dar cu o întorsătură la care nici măcar el nu se aștepta: celebra fană care a gesticulat sugestiv în favoarea lui Federer este, astăzi, suporteră a lui Djokovic.
Flavio Cobolli - Novak Djokovic - Wimbledon Rezumat
Sursa video: Eurosport
În finala din 2019, cu Federer la doar un punct distanță de cel de-al nouălea titlu la Wimbledon, o fană din tribune a devenit virală. Aceasta a arătat un deget, semn că elvețianul mai are nevoie de un singur punct, o imagine care a făcut înconjurul lumii. Momentul a fost intens, iar atmosfera – electrică.

Kober, Wimbledon 2025
Credit imagine: Eurosport
Acest articol vă este oferit de KOBER.
Totuși, meciul nu a mers în direcția în care părea că se îndreaptă. Djokovic a salvat două mingi de meci și a câștigat după un tie-break de infarct, devenind campionul uneia dintre cele mai dramatice finale din istoria Wimbledon.
CITEȘTE ȘI:
- Legendarul Boris Becker, în lacrimi după dezvăluirea dramatică de la Wimbledon: "Am plâns auzindu-l"
- Djokovic știe de ce are nevoie pentru a-l învinge pe Sinner la Wimbledon! "Asta mă îngrijorează"
Lui Djokovic nu i-a venit să creadă! Decizia fanei care a intrat în istorie la Wimbledon, în 2019
La șase ani distanță, subiectul a fost readus în discuție în cadrul unei conferințe de presă. Djokovic, întrebat despre gestul făcut de fană, a spus: "Nu am văzut momentul când eram pe teren, dar știu exact când s-a întâmplat, pentru că mulți dintre fanii mei încă distribuie acea poză. O fac și acum, după șase ani. Finala din 2019 e o amintire pozitivă pentru mine pentru că am câștigat, după ce am salvat două mingi de meci.
Dar nu pot folosi acea imagine ca o referință principală pentru acel meci, pentru că ar însemna să arăt cu degetul pe cineva. Înțeleg însă de ce fanii mei o distribuie, și e în regulă. În mijlocul unei bătălii sportive, astfel de lucruri se întâmplă. Iar el (Federer) era la un punct distanță... dar nu s-a întâmplat. Ăsta e sportul".
Ceea ce a urmat însă l-a făcut pe Djokovic să izbucnească într-un zâmbet sincer și larg. Când jurnalistul i-a spus: "Am vorbit cu ea azi. Ține cu tine acum", reacția lui Djokovic a fost spontană și autentică: "Ai vorbit cu ea azi? Ține cu mine acum? Wow, serios? Ok, asta e o întorsătură frumoasă. Sunt foarte recunoscător pentru asta", a spus sârbul, vizibil surprins și amuzat.
Djokovic este în plin marș spre al optulea titlu la Wimbledon și al 25-lea Grand Slam din carieră. După victorii convingătoare în fața lui Alexandre Muller, Dan Evans, Miomir Kecmanovic și Alex de Minaur, sârbul l-a învins în sferturi pe Flavio Cobolli, asigurându-și un loc în semifinala de vineri, unde îl va înfrunta pe actualul număr 1 mondial, Jannik Sinner, pe terenul Central.
Wimbledon se desfășoară în perioada 30 iunie - 13 iulie și se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/6944.png)
78
2
5
4
66
6
7
6
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)