Coco Gauff, ce revenire! Sportiva din SUA a fost la un pas să fie eliminată de la Wimbledon

Coco Gauff a fost cât pe ce să fie eliminată în turul al 2-lea la Wimbledon. Solana Sierra a servit pentru câștigarea disputei și mai apoi a condus cu 7-4 în tie-break-ul setului decisiv, însă americanca a revenit și s-a calificat în runda a 3-a.

Wimbledon 2026 se vede în direct pe Eurosport și HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie

Sursa video: Eurosport

Ziua cu numărul trei de la Wimbledon le-a adus față în față pe Coco Gauff și Solana Sierra. Sportiva din SUA pornea clar cu prima șansă, deși argentinianca s-a dovedit a fi o jucătoare dificil de învins pe iarbă, după ce în 2025 reușise să scrie istorie la All England Club, ajungând în optimi din postura de lucky loser.
Casa Pariurilor, Wimbledon 2026

Casa Pariurilor, Wimbledon 2026

Credit imagine: From Official Website

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Coco Gauff a început foarte bine partida, câștigând opt dintre primele nouă puncte și ajungând astfel să conducă cu 2-0. Solana Sierra a revenit și a egalat la 2, însă în cele din urmă a pierdut manșa inaugurală cu scorul de 3-6, deși a condus cu 40-15 pe propriul serviciu la 3-4.
Coco Gauff a avut șansa de a face break-ul în primul game al setului secund, însă Solana Sierra s-a impus în patru puncte consecutive după ce scorul a fost 15-40. Mai mult decât atât, ea a reușit break-ul la 0, pe care l-a confirmat, și conducea cu 3-0. Până la finalul actului, americanca nu a reușit să își procure mingi de break, astfel că argentinianca s-a impus cu 6-3 și a împins disputa în decisiv.

Coco Gauff, revenire fantastică în tie-break-ul ultimului set

În startul ultimului set, ambele au ratat câte o minge de break. Mai apoi, la 3-2 în favoarea sa, Coco Gauff a condus cu 40-15, însă Sierra, la fel ca în manșa secundă, a revenit, și-a ținut serviciul și mai apoi s-a impus la retur, luând o opțiune serioasă la câștigarea partidei. Ea a servit pentru victorie la 5-4 și chiar a avut 30-15, dar americanca a rămas calmă și a produs break-ul, împingând setul în "prelungiri".
Sierra a condus cu 2-0, 4-2 și 5-3, de fiecare dată Coco Gauff reușind să reducă diferența la un singur punct. Situația s-a schimbat și sud-americanca a dus ecartul la +3, scorul devenind 7-4, însă, din nou, sportiva din SUA a strâns rezultatul și s-a apropiat la o singură lungime.
Mai apoi, ea a egalat la 7 și ulterior a reușit o lovitură spectaculoasă, preluând conducerea cu patru puncte câștigate la rând. Coco Gauff și-a ținut ambele servicii și s-a impus cu 10-7, deși a fost condusă cu 4-7, înregistrând o revenire impresionantă. În turul al 3-lea, ea se va duela cu Claire Liu.
Wimbledon 2026, al treilea turneu de Grand Slam al anului, va putea fi urmărit în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo