Dramatism fără margini la Wimbledon! Două jucătoare și-au împlinit visul, după reveniri fabuloase

Joi s-au disputat meciurile din ultimul tur al calificărilor de la Wimbledon, iar în competiția feminină s-au consemnat două confruntări dramatice. Iryna Shymanovich și Mananchaya Sawangkaew s-au calificat pentru prima dată în cariera lor pe tabloul principal de la All England Club, după ce au salvat câte 3 mingi de meci. Bielorusa le-a salvat pe toate consecutiv, contra serviciului.

Wimbledon 2026 se vede în direct pe Eurosport și HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie

Sursa video: Eurosport

Calificările de la Wimbledon 2026 s-au terminat joi, când au fost programate confruntările din turul al 3-lea. În competiția feminină, dintre cele 16 jucătoare care au obținut un loc pe tabloul principal, numai 5 au mai jucat în trecut acolo. Astfel, 11 își vor face debutul la All England Club, iar pentru 3 dintre ele asta va însemna și debutul la turneele de Grand Slam.
Pentru orice tenismen, calificarea în premieră pe tabloul principal de la Wimbledon e un moment de referință, dar modul în care bielorusa Iryna Shymanovich și thailandeza Mananchaya Sawangkaew și-au îndeplinit visul a fost cu totul special.

Iryna Shymanovich și Mananchaya Sawangkaew, în premieră pe tabloul principal de la Wimbledon, după ce au salvat câte 3 mingi de meci în ultimul tur din calificări

Shymanovich (216 WTA) s-a confruntat în turul 3 din calificări cu Katherine Sebov (245 WTA), o canadiancă a cărui nume nu spunea nimic. Duelul s-a decis în 3 seturi, iar dramatismul a atins cote uluitoare. În decisiv, jucătoarea din America de Nord a condus cu 6-5, 40-0 și era la serviciu, dar nu a reușit să închidă meciul. Bielorusa a salvat cele 3 mingi de meci legate și a făcut break-ul, iar în super-tiebreak s-a impus clar.
Shymanovich a câștigat cu 4-6, 6-3, 7-6(10-5) și va juca pentru prima dată în carieră pe tabloul principal de la Wimbledon și pentru a doua oară la un Grand Slam. Ea a debutat la turneele majore în urmă cu 3 ani, la Roland Garros, unde a făcut tur 2.
Tot 3 mingi de meci a salvat și Mananchaya Sawangkaew (164 WTA) pentru a ajunge în premieră în competiția propriu-zisă de la All England Club. Thailandeza, care anul trecut a suferit o accidentare gravă imediat după ce intrase în top 100, a învins-o dramatic pe Oceane Dodin (473 WTA).
Franțuzoaica a condus cu set și 5-3, dar de acolo a urmat o revenire epică a thailandezei. Aceasta și-a ținut serviciul în game-ul următor după ce a salvat două mingi de meci. Ulterior, a salvat încă una, pe serviciul adversarei, care s-a prăbușit după ce a irosit atâtea șanse de a obține victoria.
De la 3-5 în setul secund, Sawangkaew a mai pierdut un singur game și s-a impus cu scorul final de 5-7, 7-5, 6-1. Asiatica va juca pentru a doua oară în carieră pe tabloul principal la un Grand Slam, după ce la începutul anului a trecut de calificări și la Australian Open. La Wimbledon, ea ar putea obține prima victorie la un turneu major, pentru că la "Openul Vesel" s-a oprit în primul tur, fiind învinsă de Emma Raducanu.
Lista celor 16 jucătoare care s-au calificat pe tabloul principal de la Wimbledon
  • Bianca Andreescu
  • Alina Korneeva (debut la Wimbledon)
  • Iryna Shymanovich (debut la Wimbledon)
  • Mana Sawangkaew (debut la Wimbledon)
  • Kayla Day (debut la Wimbledon)
  • Claire Liu
  • Tyra Grant (debut la un Grand Slam)
  • Polina Kudermetova
  • Teodora Kostovic (debut la un Grand Slam)
  • Ashlyn Krueger
  • Anastasia Gasanova (debut la Wimbledon)
  • Mariam Bolkvadze (debut la Wimbledon)
  • Maria Timofeeva (debut la Wimbledon)
  • Leolia Jeanjean (debut la Wimbledon)
  • Robin Montgomery
  • Lina Gjorcheska (debut la un Grand Slam)
Wimbledon 2026, al treilea turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo