LIVEBLOG Wimbledon, ziua 5 | Djokovic, Sabalenka, Sinner și Gauff, în optimi! Toate rezultatele de vineri
Vineri, la Wimbledon se desfășoară cea de-a 5-a zi de concurs. Cel mai așteptat duel este cel dintre Aryna Sabalenka și Jelena Ostapenko, însă nu trebuie trecută cu vederea nici prima partidă de pe Arena Centrală, care îi va aduce față în față pe Novak Djokovic și Arthur Rinderknech. Jannik Sinner va evolua pe Terenul 1.
Aryna Sabalenka - McCartney Kessler - Wimbledon Rezumat
Sursa video: Eurosport
UPDATE | Felix Auger-Aliassime, favoritul nr. 3 de la All England Club, a obținut în această seară calificarea în optimi, după ce l-a învins în 3 seturi pe Michael Zheng (locul 144 ATP), scor 7-6 (1), 6-2, 6-1, după o oră și 55 de minute de joc.
Canadianul îl va înfrunta, pentru un loc în sferturi, pe Alejandro Davidovich Fokina, cap de serie nr. 22.
UPDATE | Coco Gauff s-a calificat în această seară în optimi la All England Club, după ce a învins-o în trei seturi pe Claire Liu (locul 146 WTA), scor 6-3, 6-7 (5), 6-2, după două ore și 27 de minute de joc.
Pentru americancă, favorita nr. 7 de la Wimbledon, urmează duelul cu Belinda Bencic, cap de serie nr. 11.
UPDATE | Aryna Sabalenka s-a calificat în optimi la Wimbledon, după ce a învins-o în două seturi pe Jelena Ostapenko (locul 31 WTA), scor 6-4, 6-4, după o oră și 33 de minute de joc.
Liderul mondial a ajuns la opt Grand Slam-uri consecutive cu prezență în optimi, a egalat un record al lui Billie Jean King și se pregătește acum pentru un duel spectaculos cu Naomi Osaka, favorita nr. 14.
Alte rezultate de pe tabloul feminin:
- Bartunkova - Krejcikova 3-6, 5-7
- Muchova - Sawangkaew 6-2, 7-6 (1)
UPDATE | Alejandro Davidovich Fokina, al 22-lea favorit de la All England Club, a făcut pasul în premieră spre optimile de finală ale competiției după ce a trecut în trei seturi de Marton Fucsovics (locul 76 ATP), scor 7-6 (3), 6-2, 6-3, după două ore și 24 de minute de joc.
UPDATE | Hubert Hurkacz l-a învins în 4 seturi pe Tommy Paul, scor 4-6, 7-6, 7-5, 6-2, și s-a calificat pentru a treia oară în carieră în săptămâna a doua la Wimbledon. Acum 5 ani, polonezul a făcut semifinale la All England Club, dar îi va fi greu să repete performanța, pentru că se află pe sfertul de tablou al lui Sinner. Până la un eventual duel cu liderul ATP, Hurkacz va trebui să treacă în optimi de Jan Lennard Struff, care a produs una dintre surprizele zilei și l-a învins pe Daniil Medvedev.
UPDATE | Daniil Medvedev s-a oprit în turul 3 la All England Club. Rusul a fost învins în 3 seturi foarte strânse de Jan Lennard Struff, scor 6-7, 6-7, 5-7. Semifinalistul din 2023 și 2024 ratează pentru al doilea an la rând accederea în săptămâna a doua. În schimb, Struff va juca pentru a 4-a oară în optimile unui Grand Slam, contra învingătorului din disputa Hubert Hurkacz-Tommy Paul.
UPDATE | Novak Djokovic s-a calificat în optimile de finală de la Wimbledon, după 7-5, 6-4, 1-6, 7-6 (4) cu Arthur Rinderknech. Sârbul a ajuns la 105 victorii pe iarba londoneză, egalând recordul lui Roger Federer, și va juca în optimi împotriva rusului Roman Safiullin.
UPDATE | Jannik Sinner s-a calificat la pas în optimi, după ce l-a învins în 3 seturi pe americanul Jenson Brooksby, scor 6-4, 6-3, 6-4.
Liderul ATP îl va înfrunta în runda următoare pe Shintaro Mochizuki, niponul care a produs o mare surpriză, învingându-l în 4 seturi pe Rafa Jodar, scor 1-6, 7-5, 6-4, 6-4. Asiaticul de pe locul 151 ATP e în premieră în săptămâna a doua la un turneu de Grand Slam.
UPDATE | Iva Jovic s-a calificat în premieră în optimile de finală, după o victorie în 3 seturi contra Ekaterinei Alexandrova, scor 6-3, 3-6, 6-4. Americanca a devenit a doua jucătoare născută în 2007 sau mai târziu care ajunge în săptămâna a doua la All England Club, după Mirra Andreeva.
Pentru un loc în sferturile de finală, jucătoare de origine sârbă se va duela cu Jessica Pegula.
UPDATE | Jessica Pegula a trecut fără probleme de Jessica Bouzas Maneiro, scor 6-1, 6-3, și s-a calificat pentru a doua oară în carieră în optimi la All England Club. Americanca o va înfrunta pentru un loc în sferturi pe învingătoarea partidei Iva Jovic - Ekaterina Alexandrova.
UPDATE | Naomi Osaka s-a calificat la pas în optimi, după o victorie fulger în fața Dariei Kasatkina, scor 6-1, 6-3, în doar 66 de minute. Cvadrupla campioană de Grand Slam va juca în premieră în săptămâna a doua la Wimbledon. Ea a devenit a 3-a niponă din istorie care atinge faze optimilor la toate cele 4 turnee de Grand Slam, după Ai Sugiyama și Kimiko Date.
UPDATE | Belinda Bencic a devenit prima jucătoare calificată în optimile de finală pe tabloul feminin. Semifinalista de anul trecut a câștigat dramatic în fața Annei Kalinskaya, scor 6-4, 4-6, 7-6(10-6). Elvețianca a devenit astfel jucătoarea cu cele mai multe victorii în tie-break-ul din decisiv la Wimbledon, în Era Open. Ea a mai câștigat în aceeași manieră contra lui Daniele Collins în 2023 și Elisabettei Cocciaretto la ediția precedentă.
UPDATE | Joao Fonseca, favorit 24, a suferit o înfrângere usturătoare în turul 3 la Wimbledon. Brazilianul a fost învins în minimum de seturi de Roman Safiullin, scor 3-6, 3-6, 3-6, în puțin peste două ore.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2026/07/03/image-2b0a3235-ceb6-416b-9225-428673dcaea4-85-2560-1440.jpeg)
Roman Safiullin - Joao Fonseca
Sursa video: Eurosport
Rusul de pe locul 132 ATP e marea revelație a competiției de la All England Club, după ce a venit din calificări, iar în primele două runde a obținut alte două victorii răsunătoare. Safiullin va juca pentru a doua oară în carieră în optimi la Wimbledon, contra învingătorului din disputa Novak Djokovic - Arthur Rinderknech.
UPDATE | Au început primele meciuri din turul 3 la All England Club. La această oră sunt în desfășurare două partide: Joao Fonseca - Roman Safiullin și Belinda Bencic - Anna Kalinskaya. Staruri precum Sinner, Djokovic, Sabalenka sau Gauff vor intra mai târziu pe teren.
Știrea inițială
Joi s-a încheiat turul al 2-lea de la Wimbledon, printre sportivele care au avansat în competiție numărându-se și Sorana Cîrstea. Spectacolul continuă vineri la All England Club cu meciuri foarte interesante din runda a 3-a.

Casa Pariurilor Wimbledon 2026
Credit imagine: Eurosport
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Pe Arena Centrală, Novak Djokovic și Arthur Rinderknech vor da startul spectacolului, la ora 15:30. Amândoi au câștigat meciul din primul tur cu 3-1 și pe cel din a doua rundă cu 3-0. Cei doi se vor duela în premieră, iar cel care se va impune va da în optimi peste Fonseca sau Safiullin.
Aryna Sabalenka, duel tare cu Jelena Ostapenko! Jannik Sinner va evolua pe Terenul 1
După ce partida dintre sârb și francez se va încheia, pe Arena Centrală își vor face apariția Aryna Sabalenka și Jelena Ostapenko, ora aproximativă de start fiind 18:30. Lidera mondială conduce cu 3-1 în meciurile directe, însă a pierdut-o pe cea mai recentă, scor 0-2, la Stuttgart, în 2025. Letona a ajuns în semifinale la Wimbledon în 2018, fază a competiției pe care bielorusa a bifat-o de trei ori, în 2021, 2023 și 2025.
Tot pe Arena Centrală se va disputa meciul dintre Felix Auger-Aliassime și Michael Zheng. Pe Terenul 1, prima partidă va începe la ora 15:00. Daria Kasatkina o va întâlni pe Naomi Osaka într-una dintre cele mai interesante confruntări ale zilei, iar după finalul partidei, pe iarba londoneză își va face apariția Jannik Sinner. Italianul se va duela cu Brooksby, iar ziua va fi închisă de duelul Coco Gauff - Claire Liu.
- Meciuri interesante vor avea loc și pe terenurile 2 și 3, unde își vor face apariția jucători precum Fonseca, Medvedev, Pegula și Muchova.
Programul zilei de vineri:
Arena Centrală:
- Rinderknech - Djokovic, ora 15:30.
- Sabalenka - Ostapenko
- Auger-Aliassime - Zheng
Terenul 1:
- Kasatkina - Osaka, ora 15:00.
- Sinner - Brooksby.
- Liu - Gauff.
Terenul 2:
- Safiullin - Fonseca, ora 13:00.
- Pegula - Bouzas Maneiro.
- Hurkacz - Paul.
Terenul 3:
- Bencic -Kalinskaya, ora 13:00.
- Struff - Medvedev.
- Muchova - Sawangkaew.
Wimbledon 2026, al treilea turneu de Grand Slam al anului, poate fi urmărit în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4387.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2218.png)
6
6
4
4
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2202.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/6944.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2209.png)